Cu Gică Hagi la echipa naţională, Florinel Coman s-a bucurat de o nouă convocare. Atacantul a cunoscut fotbalul mare la Viitorul, acolo unde „Regele” i-a fost antrenor. Acum, Coman spune că Hagi i-a spus că este în calculele lui şi speră să fie iar titular sub „tricolor”.
„Sunt bine, sunt ok, nerăbdător, toate revederile sunt foarte frumoase, când vii la echipa națională. Am vorbit când a fost dânsul prezentat, după prezentare am vorbit la telefon, mi-a spus că sunt luat în calcul.
(n. red – Ești entuziasmat să lucrezi din nou cu el?) Da, normal. Am crescut la Academia dânsului, acolo m-am format ca jucător, ca om, am câștigat un titlu cu Viitorul, așa că înseamnă foarte mult pentru mine”, a declarat Coman pentru Antena Sport.
„A fost o revenire frumoasă, ne-am întâlnit cu băieți pe care nu i-am mai văzut de mult timp. Am fost bucuros când a fost numit selecționer, am lucrat o grămadă de ani cu dânsul, este o onoare să-l avem antrenor și la națională și sperăm să facem treabă bună”, a declarat şi Virgil Ghiţă.
Şi Deian Sorescu a vorbit despre numirea lui Gică Hagi la naţională şi primul contact cu noul selecţioner al României.
„Mă bucur că am ocazia să lucrez cu domnul Hagi, îmi doresc de mult, așa cum mi-am dorit și cu domnul Lucescu. De când l-am întâlnit în amicalul cu Dinamo, când am fost la dânsul invitați, mi-am dorit foarte mult să lucrez cu el. Foarte, foarte, așa cum vă spun, este o mândrie și mă bucur că sunt aici”, a declarat fotbalistul.
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”
































