Arsenal a deschis repede scorul în finala UEFA Champions League cu PSG, de la Budapesta. Kai Havertz a înscris după doar şase minute şi i-a adus în avantaj pe jucătorii lui Mikel Arteta, care caută să obţină primul trofeu Champions League din istoria echipei de pe Emirates.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Campioni în Premier League, dar criticaţi pentru stitlul de joc, „tunarii” par că nu au ţinut cont deloc de critici şi au venit la Budapesta pentru a face tot ce e posibil pentru a obţine mult râvnitul trofeu.

Arsenal, record negativ în finala Champions League

Potrivit celor de la Squawka, Arsenal a stabilit un record negativ al finalelor Champions League din ultimii 22 de ani (n.r. de când se contabilizează numărul de pase). Concret, echipa lui Mikel Arteta a pasat de 69 de ori în primele 45 de minute, fiind echipa cu cele mai puţine pase într-o primă repriză dintr-o finală Champions League.

Mai mult, în minutul 17 al meciului de la Budapesta, a apărut o grafică extrem de interesantă legtă de situaţia din teren. PSG avea deja 99 de pase şi o posesie de 78%, în timp ce Arsenal avea doar 17 pase, adică o medie de o pasă la un minut.

Chiar şi în aceste condiţii, cel mai mult contează ce scrie pe tabelă, iar Arsenal a marcat prima, prin Kai Havertz, în minutul 6.

Echipele de start în PSG – Arsenal, finala Champions League

  • PSG (4-3-3): Safonov – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes – Neves, Vitinha, Ruiz – Doué, Dembélé, Kvaratskhelia. Rezerve: Chevalier, R. Marin, Barcola, Beraldo, D. Fernandez, L. Hernandez, Lee Kang-In, Mayulu, Mbaye, G. Ramos, Zabarnyi, Zaire-Emery.
    Antrenor: Luis Enrique
  • Arsenal (4-3-3): Raya – Mosquera, Saliba, Gabriel, Hincapie – Odegaard, Rice, Lewis-Skelly – Saka, Havertz, Trossard. Rezerve: Kepa, Calafiori, Dowman, Eze, Gabriel Jesus, Gyokeres, Madueke, Martinelli, Merino, Norgaard, Timber, Zubimendi.
    Antrenor: Mikel Arteta