"N-am prea reuşit să mă bucur. E o victorie şi e o victorie importantă, asta rămâne. În plus, sunt conştient că de mâine vorbiţi de alte jocuri, iar punctele rămân. Știam că va fi un meci greu, adversarul e bun și, pe deasupra, a avut două zile în plus de pregătire și refacere. E totuși cea mai slabă partidă de când sunt la CFR.
Edi Iordănescu: "Să nu uităm că suntem echipa campioană"
Am întâlnit o adversară extrem de competitivă, două zile în plus pentru ei pentru a pregăti jocul şi a se reface. Prima repriză s-a văzut, n-am avut prospeţime, mereu am fost întârziaţi în acţiuni, am luat decizii greşite, adversarii primii la minge, n-am câştigat prima minge, nici pe a doua.
Şansa şi în mod special Bălgrădean ne-au făcut să intrăm cu 0-0 la pauză. Am apelat la pauză la orgoliul lor, am clarificat anumite lucruri şi am spus să nu uităm că suntem echipa campioană şi că trebuie să avem altă autoritate în teren. Am avut ocazii să închidem jocul, să facem 2-0 şi să nu mai trăim aşa cum am trăit ultimele momente", a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei de la Sfântu Gheorghe.
CFR putea să se impună mai clar, dacă Ovidiu Haţegan vedea henţul în careu făcut de grecul Panagiotis Deligiannidis. Fundaşul lui Sepsi a respins mingea cu mâna în careu, dar arbitrul partidei le-a acordat doar un corner oaspeţilor.
Sepsi a ratat şansa de a se apropia la două puncte de ocupantele podiumului Ligii 1. În schimb, CFR Cluj a egalat-o la puncte pe FCSB. Roş-albaştrii au un meci în minus.
- Sepsi - CFR Cluj 0-1
- Ardelenii au egalat-o la puncte pe FCSB
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Real Madrid i-a declarat război lui Javier Tebas: comunicatul dur după atacul președintelui La Liga
- Arsenal s-a decis în privinţa lui Mikel Arteta, chiar după eşecul cu Brighton! Decizia luată deşefii clubului
- Lovitură cumplită pentru Universitatea Craiova! Jucătorul lui Filipe Coelho nu va juca cu Getafe
- Laurenţiu Reghecampf, între FCSB şi Tunisia! A răbufnit: „Lipsă de respect”
- OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
































