Gabi Mureşan, fost campion cu CFR Cluj şi primar al comunei Apold, a murit la doar 44 de ani, a anunţat Primăria din localitatea din judeţul Mureş.
Gabi Mureşan a fost campion al României cu CFR Cluj de trei ori. El a mai jucat la Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa sau ASA Târgu Mureş.
Iuliu Mureşan, preşedinte la CFR Cluj, s-a declarat şocat de decesul fostului fotbalist.
„Da, dimineață m-a sunat un prieten, la 7 și jumătate. Nu am vrut să cred că poate fi adevărat, mai ales că l-am văzut recent. A fost la ultimele meciuri ale noastre și era ca o stâncă.
Ca jucător și la fel era și acum. Cred chiar că avea un kilogram mai puțin ca pe vremea când juca, dar arăta, nici nu știu cum să spun, pentru că sunt uluit de cum se poate duce un om, ca o stâncă.
Făcea mișcare, era vânător și foarte, foarte respectat în locul pe care îl conducea. Este o pierdere foarte mare și pentru lumea fotbalului, chiar dacă se îndepărtase puțin, și pentru mișcarea ceferistă mai ales, și pentru oamenii de acolo.
Nu știu ce să mai zic, am tot sperat să se infirme această veste atât de tristă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a reacționat Iuliu Mureșan, citat de Digi Sport.
- Manchester City a dat lovitura! Puștiul care a impresionat la Cupa Mondială semnează: 100 de milioane de euro
- Daniel Oprița a pus tunurile pe jucători după 2-2 cu Dumbrăvița: „Să nu mai intre în vestiar”
- Erling Haaland a „rupt” internetul! Atacantul lui City și-a arătat noua frizură înainte de primul meci de Premier League
- Radu Constantea, mesaj clar pentru Cristiano Bergodi după derapajul cu Dinamo: „Trebuia să gestioneze diferit”
- Andrei Nicolescu, noi vești despre George Pușcaș! Când ar putea reveni pe gazon

































