”Rădoi…ce să vorbesc eu de el dacă e la națională? Noi avem antrenor, a pregătit toată perioada asta de două săptămâni. Merge la Botoșani, este antrenorul pe care eu l-am antrenat.
Este un băiat bine crescut, nu a uitat…importanța pe care am avut-o eu în cariera lui. Eu am avut atunci inspirație, l-am luat, l-am pregătit pentru o perioadă de 6 luni, apoi l-a luat Pițurcă. A avut parte de antrenori care au văzut niște calități la ele”, a explicat Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu, neimpresionat de jocul României
Președintele oltenilor a declarat că România a avut o evoluție modestă împotriva Irlandei de Nord și că accederea în urna a doua valorică s-a datorat și rezultatelor altora.
”Nu a fost un meci reușit, de ce să nu recunoaștem. A fost un meci în nota campaniei, mi-a lăsat un sentiment de confuzie. Într-un fel am rezolvat niște lucruri și am intrat în urna 2, dar jocul nu a dat impresia că am meritat acest lucru.
Au fost și partide bune, cu Austria și în turul cu Irlanda. Campania și-a atins scopul și cu ajutorul altora”, a explicat Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu a identificat lipsurile naționalei
Mai mult, oficialul Universității a identificat și lipsurile din angrenajul naționalei. În afară de lipsa celor doi fundași centrali, Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore, el a văzut și lipsuri în compartimentul ofensiv.
”Avem niște lipsuri în ofensivă, în zona atacantului central. Cred că trebuie lucrat mult mai mult și insistat la repoziționarea anumitor jucători din compartimentul de atac.
Cred că Man și Tănase trebuiau să acționeze mai spre mijlocul axului central, așa aveau Crețu și Camora posibilitatea să urce, să împingă jocul. Așa i-au blocat pe fundașii laterali și nu au avut eficiență pe faza de atac”, a precizat Sorin Cârțu pentru Prosport.
- antrenor universitatea craiova
- mirel radoi universitatea craiova
- naţionala româniei
- sorin cârţu
- universitatea craiova
- Sorin Cârțu nu-l vede pe Rădoi la Craiova
- Oficialul a analizat jocul naționalei
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Neluţu Varga, veste uriaşă pentru CFR Cluj! Echipa din Gruia a scăpat de interdicţie: „S-a plătit tot”
- Un nou transfer la FCSB. Gigi Becali a bătut palma cu un jucător care a participat la Campionatul Mondial
- „Ţineţi minte ce vă spun!” Adrian Mititelu are planuri mari cu FCU Craiova şi nu se dă bătut: „În 2-3 ani, în Liga 1”
- La Liga cere demisa lui Gianni Infantino de la şefia FIFA: „Distruge fotbalul! E un sistem bolnav”
- Transfer de top la CFR Cluj. Jucătorul care a cucerit două titluri cu Porto, prezentat în Gruia
































