Oaspeții au început mai bine meciul și au ratat ocazii uriașe în startul partidei. Golul a venit în cele din urmă în poarta oltenilor în minutul 30.
Daniel Popa a transformat cu siguranță penalty-ul scos de Florea, iar Craiova a alergat în zadar după egalare, deși au lovit de două ori bara prin Mamut. Oaspeții puteau să mai înscrie o dată prin Neguț, chiar în finalul meciului.
Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște 0-1
Min. 94: Final de meci.
Min. 93: Ocazie pentru Chindia. Neguț scapă singur cu portarul advers, dar trimite pe lângă poartă.
Min. 70: Ocazie pentru Craiova. Mamut lovește bara pentru a doua oară în10 minute. Acesta șutează din întoarcere de la marginea careului de 16 metri.
Min. 62: Ocazie mare și bară pentru Craiova! Mamut șutează periculos, dar Aioanei respinge în corner. La faza imediat următoare tot el trimite în bară cu capul.
Min. 46: A început repriza secundă. Bergodi a făcut 3 schimbări la pauză.
Min. 45+1: Pauză.
Min. 30: Goool Chindia! Daniel Popa deschide scorul din penalty.
Min. 29: Penalty pentru Chindia! Centralul dictează punctul cu var după un contact între Florea și Constantin.
Min. 26: Ocazie pentru Craiova! Ofosu șutează bine din careul de 16 metri, dar Aioanei este la post și respinge.
Min. 13: Cei de la Chindia cer penalty după un duel între Acka și Neguț
Min. 11: Ocazie mare pentru Chindia. Neguț scapă singur cu portarul, dar pasează greșit către un coechipier care venea lansat.
Min. 1: A început meciul. Înainte de fluierul de start s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Adrian Păunescu.
Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște: Echipele de start
Universitatea Craiova: Pigliacelli – I. Mitran, M. Constantin, Acka, Papp – Nistor, Ov. Bic, Căpățînă – Baiaram, Tudorie, Ofosu
Rezerve: I. Popescu – Șt. Vlădoiu, Ct. Olteanu, Cîmpanu, V. Constantin, Mateiu, Bărbuț, A. Iban, Mamut
Antrenor: Cristiano Bergodi
Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, P. Iacob, Fomba – Neguț, M. Dulca, V. Rață, D. Dumitrașcu – D. Popa, D. Florea
Rezerve: D. Moldovan, Yameoho, A. Ioniță, Neicuțescu, Martan, Atanase, Berisha, Cherchez, M. Costea
Antrenor: Emil Săndoi
Meciul este condus la centru de Cătălin Popa. Acesta este ajutat la cele două linii de Valentin Avram și George Neacșu.
Știrea inițială.
Alb-albaştrii au trei puncte avans faţă de FCSB şi sunt în căutarea unui nou succes. În ultimul meci din Bănie au încasat şi singura înfrângere de până acum, 0-1 cu Academica Clinceni.
LIVE TEXT UNIVERSITATEA CRAIOVA – CHINDIA TÂRGOVIŞTE
Echipa de start Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran, Constantin, Acka, Mitran – Nistor, Bic, Căpățînă – Baiaram, Tudorie, Ofosu
Echipa de start Chindia Târgovişte: Aioani – Căpuşă, Pițian, Iacob, Bozrama – Neguț, Rață, Dulca, Dumitraşcu – Popa, Florea
Cristiano Bergodi a suferit o nouă pierdere importantă. Cu o zi înaintea meciului a rămas fără Nicuşor Bancu. Fundaşul stânga a fost depistat pozitiv cu coronavirus şi ratează şi meciurile de la echipa naţională. În locul lui, Mirel Rădoi l-a convocat deja pe Cristi Ganea.
Chindia Târgovişte trece printr-un moment dificil. A pierdut, fără gol marcat, ultimele două dispute din campionat.
- Gruparea din Bănie poate pierde primul loc în Liga 1
- Universitatea Craiova - Chindia Târgoviște 0-1
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Ce a făcut Heung-Min Son când l-a văzut pe Radu Drăguşin la finalul meciului în care Tottenham a umilit-o pe Manchester City
- Dan Petrescu şi-a făcut praf jucătorii şi la conferinţa de presă, după CFR – Rapid 1-1: „A câta oară acasă să iei gol așa?”
- Ilie Dumitrescu a anunţat echipele care vor ajunge în play-off-ul Ligii 1: „Unele o să dispară”