"Florinel urmează programul de recuperare. Am speranţe ca după pauza competiţională să ne putem baza pe serviciile lui, să fie lângă echipă, să se antreneze cu echipa şi să ne ajute. Avem nevoie de el", au fost cuvintele tehnicianului.
Pauza competițională va fi luată după etapa cu numărul 10 din Liga 1. Naționala României are un amical programat cu Belarus pe data de 11 noiembrie. După acest meci, vin meciurile din Liga Națiunilor, pe 15 și 18 octombrie, cu Norvegia și Irlanda de Nord.
Florinel Coman, avertizat de selecționerul Mirel Rădoi
Florinel Coman este tot mai aproape de a se recupera după accidentarea suferită, dar atacantul roș-albaștrilor este sfătuit de Mirel Rădoi să nu își grăbească revenirea pe teren.
Selecționerul României se teme că, dacă va forța, "Mbappe" Coman ar putea risca o recidivă. S-ar reduce astfel șansele de a prinde transferul vieții în următoarea perioadă de mercato.
"Va mai dura, dar la vârsta lui poate fi de la o săptămâna la alta un avantaj pentru el că se poate recupera mult mai rapid. Singurul lucru pe care îl spun e să nu facă greşelile pe care eu le-am făcut.
Mereu să forţeze recuperarea, să intre şi cu dureri pentru că la sfârşit nu vine nimeni să te întrebe dacă te doare piciorul”, a explicat Mirel Rădoi.
- Florinel Coman s-a accidentat în meciul cu Backa Topola
- Toni Petrea a anunțat când este așteptat pe gazon
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”
- Alex Dobre, gest halucinant după ce a înscris în poarta Petrolului! Cum a explicat momentul de după marcarea golului
- Alex Dobre știe unde s-a făcut diferența în Petrolul – Rapid 0-2: „Noi am fost echipa cu energie”
- „Oribil” Cristi Manea le-a mulţumit tuturor, la primul meci după 4 luni de absenţă: „Nu m-au lăsat să sufăr”
- Olimpiu Moruțan, descătușat după gol și assist cu Petrolul: „Aveam de muncă mult ca să îmi revin”
































