”Din ce am observat eu, Mirel încearcă să facă acea schimbare pe care a realizat-o și Boloni cu noi, când am venit mulți fotbaliști de la tineret la prima reprezentativă. Din nefericire pentru Rădoi, lui nu prea îi reușește”, a explicat Marius Niculae.
Întrebat dacă el crede că Rădoi ar trebui să plece, fostul jucător al lui Dinamo a negat acest lucru.
”Eu sunt de principiul că atunci când îi dai oportunitatea unui om să îndeplinească un obiectiv, trebuie să-l lași să-și ducă munca până la capat. În același timp, dacă rezultatele vor continua așa și în viitor, va pleca el, sunt singur, nu trebuie să fie dat afară”, a precizat ”Săgeată”.
Marius Niculae, dezamăgit de noua față a echipei naționale
Fostul fotbalist al echipei naționale a declarat că a privit dezamăgit cele trei meciuri din această lună și că selecționatei îi lipsește constanța.
”Sunt dezamăgit, ca orice român. În primul rând, din cauza rezultatelor, mai ales cel din Norvegia, când a fost o diferență mare și în teren. Cu Austria am văzut o atitudine schimbată, dar deznodământul a fost același. După dușul rece de la Oslo, mă așteptam la mai mult.
Din păcate, am pierdut și cu Austria. Cred că e prima dată când ne bat la noi acasă. Deci, am intrat în istorie și cu această echipă. Mă gândeam că putem repeta jocul din tur, de la Klagenfurt. Vedem însă că după acea victorie ne-am culcat pe o ureche. Tipic românesc, nu avem continuitate, constanță”, a încheiat Marius Niculae într-o intervenție pentru gsp.ro
- Mirel Rădoi, criticat după ultimele meciuri ale echipei naționale
- Marius Niculae i-a luat apărarea selecționerului
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”
- Alex Dobre, gest halucinant după ce a înscris în poarta Petrolului! Cum a explicat momentul de după marcarea golului
- Alex Dobre știe unde s-a făcut diferența în Petrolul – Rapid 0-2: „Noi am fost echipa cu energie”
- „Oribil” Cristi Manea le-a mulţumit tuturor, la primul meci după 4 luni de absenţă: „Nu m-au lăsat să sufăr”
- Olimpiu Moruțan, descătușat după gol și assist cu Petrolul: „Aveam de muncă mult ca să îmi revin”

































