Cum ar fi ca un tricou de fotbal să ofere loc pentru 1.000 de sponsori diferiți? Sună imposibil, dar asta a făcut un club din Peru care era în prag de faliment!

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deportivo Municipal a creat unul dintre cele mai ciudate tricouri de fotbal văzute vreodată pentru a putea să-și rezolve problemele financiare.

1.000 de sponsori pe tricouri

Cu mari probleme financiare, cei de la Deportivo Municipal au venit cu o idee de marketing genială: orice afacere sau chiar și persoanele fizice au primit posibilitatea să facă parte din istoria clubului. Să-și pună logo-ul pe tricou.

Astfel au lansat campania “Los Mil Sponsors del Muni”, adică cei 1000 de sponsori ai lui Muni. În loc să se bazeze pe câțiva sponsori mari, au deschis ușa către toată lumea. Răspunsul a fost uriaș: în doar câteva luni au fost vândute toate spațiile disponibile și au generat în jur de 300.000 de dolari, bani care oferă liniște măcar temporar clubului. Iar Deportivo Municipal a reușit să păstreze pe tricoul care pare pixelat și dunga roșie în diagonală, parte tradițională a echipamentului clubului.

Cei de la Deportivo Municipal speră ca această campanie să ajute clubul în lupta pentru revenirea în elita fotbalului din Peru după o perioadă neagră care a dus clubul până în a treia divizie.

 

Povestea tricoului cu 1.000 de sponsori este spusă și într-un clip superb postat de club.