Daniel Pancu a venit să o vadă la treabă pe Dinamo înainte de meciul pe care echipa sa, Rapid, urmează să-l joace în runda viitoare împotriva trupei conduse de Nuno Campos.
Tehnicianul giuleștenilor a avut și un remarcat, chiar un fotbalist ce a fost transferat în această vară de formația din Ștefan cel Mare.
Daniel Pancu a fost impresionat de Alaa Bellaarouch, noul portar al lui Dinamo
Adus în actuala perioadă de mercato, de la Sporting Braga, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, Alaa Bellaarouch are deja postul de titular câștigat și evoluțiile avute au impresionat inclusiv rivalii din Liga 1.
„Îmi place mult! E portar bun de tot”, i-a spus Daniel Pancu lui Claudiu Niculescu. Rapid și Dinamo se vor întâlni sâmbătă, de la ora 21:30, pe Giulești, fiind primul derby bucurețean al stagiunii actuale.
CV-ul goalkeeperului care are o clauză de cumpărare de aproximativ 500.000 de euro a avut prestații bune inclusiv în Ligue 1, atunci când a fost legimat la cei de la Strassbourg. Marocanul a avut inclusiv un penalty pe care i l-a apărat lui Kylian Mbappe.
Florin Prunea a fost și el impresionat de goalkeeperul lui Dinamo
Africanul a primit laude și din partea lui Florin Prunea, fostul portar al formației bucureștene care a remarcat calitățile pe care Bellaarouch le-a arătat.
„Bellaarouch a confirmat încă o dată că este ce trebuie. Unul dintre puținii portari din România care prind mingea din centrări. Are și joc bun de picior. S-a văzut diferența din prima repriză. Voluntariul nu se bate cu Dinamo anul ăsta”, a spus Florin Prunea.
- Fază controversată în Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1! Oltenii au cerut penalty, VAR-ul i-a dat dreptate lui Szabolcs Kovacs
- Universitatea Craiova – FC Argeş 0-1. Oltenii, cu o singură victorie în ultimele şase meciuri. Golul lui Pîrvu a decis duelul
- Turcii, anunţ direct pentru Gigi Becali. Ultima decizie luată de Trabzonspor în privinţa lui Denis Drăguş
- „Dacă nu poţi, lasă pe altul”. Basarab Panduru a văzut ce s-a întâmplat în Petrolul – Oţelul 1-0 şi a răbufnit
- Edi Iordănescu, mesaj pentru Marius Şumudică, după ce fostul antrenor de la Rapid a bătut palma cu CFR Cluj: „Sper”































