EXCLUSIV

Dinamo a început negocierile cu jucătorul care a impresionat pe toată lumea!

Mihai Alecu Publicat: 9 august 2026, 14:00

Comentarii
Dinamo a început negocierile cu jucătorul care a impresionat pe toată lumea!

Dinamo vrea să-l păstreze pe Alberto Soro. Foto: Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Conducătorii lui Dinamo continuă, zi de zi, să caute cele mai bune soluții pentru formația bucureșteană, care sub patronatul celor de la Renovațio este din nou în prim-planul fotbalului românesc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Trupa antrenată de Nuno Campos are un start bun de sezon, cu 7 puncte din 12 posibile obținute în primele 4 etape, iar mai mulți jucători au reușit să se facă remarcați în acest timp.

Dinamo a început negocierile cu Alberto Soro!

Din momentul revenirii în Liga 1, Dinamo a avut o strategie mixtă, bazată pe fotbaliști români, tineri, dar și jucători străini, cu experiență. Problema a venit din faptul că aceștia din urmă au semnat contracte pe perioade destul de mici și de acolo s-a ajuns la despărțire fără a fi încasată o sumă de transfer.

Josue Homawoo a luat drumul Belgiei, semnând cu Standard Liege, în timp ce Astrit Selmani a ajuns în China, în liga secundă, la Shaanxi Union. Ultimul fotbalist care a lăsat-o cu buza umflată pe Dinamo a fost Kennedy Boateng, care a dat curs ofertei de la Al Fateh, din Arabia Saudită.

Pentru a evita un nou astfel de scenariu, conducătorii grupării bucureștene au avut deja primele discuții cu reprezentanții lui Alberto Soro, spun sursele AS.ro. Jucătorul iberic mai are contract cu Dinamo până la finalul sezonului, iar din luna ianuarie 2027 ar putea să semneze cu orice club.

Reclamă
Reclamă
  • Soro câștigă în prezent peste 15.000 de euro lunar de la Dinamo.

Dinamo a vrut să scape de Soro cu orice preț

Adus în vara anului 2024 la Dinamo, Soro nu a convins, iar după doar 6 luni era împrumutat în Portugalia, la Chaves. Nici acolo nu a avut evoluții bune și lusitanii nu au dorit să-l cumpere. Ibericul s-a întors la gruparea bucureșteană și, printr-o schimbare de atitudine, a izbutit să-l convingă pe Kopic că merită mai multe șanse, asta după ce a refuzat rezilierea contractului și a rămas cu forța în România.

Încet, dar sigur, el a devenit titular și un om indispensabil pentru Dinamo, iar acest start de sezon confirmă și mai mult acest lucru. Soro se simte excelent în sistemul lui Nuno Campos și este cel mai bun jucător al trupei alb-roșii în primele 4 etape din Liga 1.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi Cristi Chivu să îşi apere trofeele câştigate cu Inter în sezonul precedent?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:43

Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 1-0. Zima i-a salvat pe „lupii galbeni”. Gălăţenii au încheiat meciul cu un om în minus

20:30

O nouă lovitură! Trabzonspor a bătut palma cu fostul coleg al lui Mohamed Salah de la Liverpool

20:12

KuPS, meci dramatic înaintea returului cu Universitatea Craiova. Gol în minutul 90+2

20:12

VideoJurnal Antena Sport | Pancu a spionat-o pe Dinamo şi este speriat de forţa de atac, înaintea derby-ului cu Rapid

19:49

Universitatea Craiova – FC Argeş LIVE TEXT (21:30). Echipele de start. Decizia luată în cazul lui David Matei

19:43

După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati

1 Dan Petrescu a făcut anunţul: ce a spus despre venirea la FCSB, după propunerea lui Gigi Becali: „Sunt bucuros” 2 „Îi dau eu unul bun”. Gică Craioveanu a „găsit” atacant pentru FCSB. Propunere directă pentru Gigi Becali 3 Revenire importantă la Universitatea Craiova. Coelho se bazează pe el la meciul cu FC Argeş 4 VIDEONota primită de Darius Olaru după golul senzaţional reuşit în Belgia: „E imposibil aşa ceva” 5 Ștefan Baiaram, transferat în Italia. „Cine dă 5-6 milioane cât vrea Rotaru? Doar un club din Serie A” 6 Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano
Citește și