Dinamo continuă războiul din online cu cei de la Rapid, iar formaţia alb-roşie a început săptămâna ce se va încheia cu duelul din Giuleşti având o ironie subtilă la adresa rivalilor.
Trupa condusă de Nuno Campos speră să obţină prima victorie pe noul stadion din Giuleşti, având un moral bun după ce ultima partidă dintre cele două grupări, cu Dinamo în postură de gazdă, pe Arena Naţională, s-a terminat cu succesul „câinilor”, 3-1.
Cum a aprins Dinamo derby-ul cu Rapid printr-o postare pe reţelele sociale
Departamentul de marketing de la Dinamo nu ezită să arate că la nivel de imaginaţie stă foarte bine. Astfel, înainte de confruntarea din runda cu numărul 5 a Ligii 1, pe paginile de socializare ale grupării alb-roşii a apărut o postare ironică la adresa rivalilor.
O imagine în care apare un câine, aflat în faţa unui laptop, îl arată pe acesta căutând „vultur vişiniu”, iar rezultatul a fost simplu: ‘de negăsit’. Aşa au venit cu o înţepătură la adresa celor de la Rapid, asta după ce în sezonul trecut a fost un alt duel în online care a provocat discuţii.
Atunci, cei de la Dinamo au postat un câine care era într-un video alături de o pană, iar giuleştenii au simţit că este un mesaj cu tentă rasistă, care sugerează că trupa celor de la Rapid ar fi reprezentată de ciori.
Ce a spus Nuno Campos înainte de derby-ul dintre Dinamo şi Rapid
Nuno Campos a prefaţat meciul care urmează să se dispute împotriva celor de la Rapid şi a lăudat trupa condusă de Daniel Pancu.
„În deplasare am avut dificultăți doar în privința golurilor marcate. Consider că niciunul dintre rezultate nu a reflectat realitatea din teren. Am făcut jocuri bune și în deplasare. În primul meci puteam înscrie de cinci ori, iar la Galați situația a fost asemănătoare. Acesta este stilul nostru de joc, indiferent de adversar sau de stadion. Trebuie să dezvoltăm această idee și să progresăm de la un meci la altul.
Rapid este o echipă foarte puternică. Le vom prezenta jucătorilor strategia pentru acel meci. Va fi o partidă dificilă pentru ambele echipe, însă trebuie să avem încredere în noi. Acum ne odihnim, am câștigat și avem o zi liberă”, a spus Nuno Campos.
- Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: „Are ceva la cap”! A rupt prietenia cu căpitanul FCSB-ului: „Nu accept aşa ceva”
- Dioszegi iese la atac după egalul cu FCSB! Mesajul pentru suporterii români care o vor pe Sepsi dispărută
- Ovidiu Burcă, frustrat că Sepsi nu a învins-o pe FCSB: „Ar fi trebuit să câştigăm”! Ce a spus de jucătorii lui Becali
- „Nu există!” Florin Tănase a rupt tăcerea despre presupusul conflict cu Marius Baciu. Mesaj categoric după Sepsi – FCSB 0-0
- Marius Baciu şi-a anunţat decizia legată de viitor, după ce FCSB nu a reuşit să o învingă pe Sepsi!
































