David Popovici a scris istorie la Campionatul European de nataţie de la Paris.
Românul a câştigat, vineri, al treilea titlu continental consecutiv la 200 m liber, la două zile după ce a câştigat al treilea aur european la 100 m liber. Este primul care reuşeşte o astfel de performanţă.
Popovici a câştigat cursa fără emoţii, conducând de la început şi până la final, când cronometrul s-a oprit la 1:44.15.
Performanţa lui Popovici a avut ecou în întreaga lume. Nadia Comăneci s-a numărat printre marii sportivi care au reacţionat la reuşita acestuia.
”Felicitări, David!
Încă un aur la 200 m liber şi încă un motiv de mândrie pentru România. Talent, muncă, disciplină şi o mentalitate de mare campion.
Bravo, David!”, a transmis Nadia Comăneci, pe rețelele sociale.
- David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse”
- Uriaşul Kyle Chalmers a dat cărţile pe faţă: „David Popovici e cel mai mare din istorie la 100 m liber”
- Ce mesaj i-a trimis Pan Zhanle lui David Popovici după ce a fost aproape de recordul lui mondial
- David Popovici nu le mai dă nicio speranţă rivalilor din bazin. Vicecampionul european nici n-a luat în calcul aurul
- Rivalul lui David Popovici a dat totul în finala la 200 m liber, dar n-a fost de ajuns: „Ăsta e nivelul acum”
































