Dănuţ Lupu (59 de ani) i-a criticat dur pe Olimpiu Moruţan (27 de ani), Alex Dobre (27 de ani) şi Claudiu Petrila (25 de ani). Petrila nu a evoluat deloc cu Dinamo, acuzând probleme la încălzire.
Dinamo a învins-o după 12 pe ani în Giuleşti pe Rapid. Echipa lui Pancu a controlat meciul, a avut numeroase ocazii, însă nu a marcat. Dinamo a lovit decisiv prin Karamoko, în minutul 73. Hintsa i-a pasat francezului, care a trecut de adversarul direct cu o „bicicletă” şi a înscris la colţul lung.
Dănuţ Lupu nu i-a menajat pe Olimpiu Moruţan, Alex Dobre şi Claudiu Petrila
„Dobre joacă doar pentru el. În totalitate, Dobre este un jucător pe care îl interesează doar ca el să iasă în evidență. La pasa aceea pe care i-a dat-o vârfului, a făcut driblingul acela prelungit și nu mai ajungea la minge și a întins piciorul și i-a dat-o pentru că altfel nu i-o dădea nici acolo”, a spus Dănuţ Lupu pentru fanatik.ro.
„Moruțan… Să mă scuzați, nu mai poate”, a spus Dănuţ Lupu despre internaţionalul român cotat la 1.8 milioane de euro şi care câştigă 40.000 de euro pe lună.
Lupu l-a criticat şi pe Petrila, care nu a putut fi introdus în teren după ce a acuzat probleme la încălzire.
„Eu nu am mai auzit asta, jucător care să se accidenteze la încălzire. Una este să te încălzești că ești titular și alta este să te încălzești că ești rezervă și te accidentezi. Ca titular, mai face niște sprinturi, încerci, dar ești rezervă. Pentru ce să te accidentezi? Că faci 5 contra 2 sau că te joci cu mingea?”, a mai declarat fostul jucător al lui Dinamo şi al Rapidului.
Dinamo a învins-o cu 1-0 pe Rapid şi a obţinut prima victorie în Giuleşti după 12 ani. „Câinii” au trecut pe primul loc
Echipa Dinamo Bucureşti a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea Rapid Bucureşti, în etapa a 5-a din Liga 1. Echipa lui Nuno Campos e lider în campionat.
Rapidul a avut prima ocazie importantă a meciului, în minutul 6, când Bellaarouch a respins şutul lui Onea. Portarul marocan a respins şi la marea ocazie a lui Stojilkovic, din minutul 33, iar, la rândul său, atacantul elveţian a mai încercat un şut, în minutul 42, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Giuleştenii au încheiat repriza în atac, cu şutul lui Alex Dobre, respins de Bellaarouch, în minutul 44. Alb-roşii au încercat timid poarta gazdelor, în minutul 49, la lovitura de cap a lui Pascual.
Arbitrul Horaţiu Feşnic a întrerupt meciul în minutul 53, când l-a văzut pe Alexandru Musi căzut pe gazon, iar antrenorul giuleştenilor, Daniel Pancu, a intrat pe teren, protestând. Arbitrul l-a eliminat pe tehnicianul gazdelor, care a văzut restul meciului din tribună.
Rapidiştii au ratat şi prin Moruţan, care a trimis peste poartă, din careu, în minutul 61, iar în minutul 73, împotriva cursului jocului, oaspeţii au deschis scorul. A fost un contraatac purtat pe dreapta, Hintsa a alergat cu mingea la picior şi i-a trimis excelent lui Karamoko, iar francezul a intrat în careu şi l-a învins pe Aioani cu un şut pe jos, la colţul lung. Minutul 75 a adus ratarea mare a lui Mărginean, şut peste poartă, din marginea careului mic. Rapidul a încercat să forţeze egalarea, însă nu a putut trece de defensiva alb-roşiilor, iar Dinamo s-a impus cu 1-0 în Giuleşti, cu Rapid, şi este lider în clasament, cu 10 puncte. Rapidul are 8 puncte şi e pe locul 6.
- Oțelul – Universitatea Craiova LIVE TEXT (18:30). Oltenii vor revanșa în campionat. Echipele de start
- Oraşul din România care rămâne fără fotbal. Echipa intră în faliment, datorii uriaşe!
- 500.000 de euro! Anunţul lui Dinamo despre jucătorul care a impresionat în derby-ul cu Rapid
- Valeriu Iftime, anunţ despre transferul lui Sebastian Mailat chiar înaintea meciului cu FCSB: „Situaţia asta deranjează”
- Andrei Nicolescu, săgeţi către Zeljko Kopic după victoria lui Dinamo din Giuleşti: „Avem antrenor care ştie să mute”

































