CFR Cluj a câştigat cu 3-1 partida cu KuPS şi va merge pentru al doilea an la rând în grupele Europa League. Antrenorul campioanei s-a plâns, încă o dată, că nu îi sunt recunoscute meritele şi a acuzat o coaliţie împotriva lui.
"Nu, nu vom fi apreciaţi niciodată la adevarăta valoare. Ăsta e trendul, anti-CFR, anti-Petrescu. Nu sunt niciodată bun de nimic, niciodată nu ştiu nimic, eu exagerez, eu vorbesc, nu ştiu să antrenez, echipa nu joacă, trei ani la rând asta a fost, rezultatele spun altceva, fiecare are drept, e liber, poate spune ce vrea. Dacă ne calificăm, înainte de meci suntem favoriţi, aşa spunem noi, specialiştii. Dacă pierdem, nu suntem buni de nimic", a spus Dan Petrescu la conferinţa de presă.
Petrescu vrea cu orice preţ să joace cu AC Milan
Dan Petrescu a spus şi la conferinţa de presă că îşi doreşte să joace cu AC Milan, echipă la care joacă Zlatan Ibrahimovic, dar şi Ciprian Tătăruşanu.
"Vreau să merg la Londra şi la Milano dacă e posibil, dacă nu, echipe cu care să jucăm de la egal la egal şi să ne calificăm. Pretenţiile sunt mari, indiferent cu cine vom pica. Orice adversar cu care ar vrea şi jucătorii noştri, să fie măcar un adversar mare. Mi-aş dori o grupă în care să nu zburăm 7 ore, avem şi meciuri de campionat", a mai spus Petrescu.
- CFR Cluj - KuPS 3-1
- Campioana s-a calificat în grupele Europa League
- Discurs incredibil al lui Dan Petrescu
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Veşti bune. Când revine Denis Drăguş pe teren, anunţ oficial
- Pierdere pentru Barcelona! Jucătorul care va lipsi mai multe săptămâni
- Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali
- Lionel Messi, golul 75 din lovitură liberă! A ajuns la cota 930 în carieră
- Gigi Becali anunţă două transferuri la FCSB

































