Jamal Musiala a leșinat pentru a doua oară în decurs de câteva zile. După ce sâmbătă, la meciul dintre Bayern Munchen și Leipzig, starului german i s-a făcut rău, scenariul s-a repetat și marți seară, la partida de pregătire cu Heidenheim.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Introdus de Vincent Kompany în minutul 61 al meciului, atunci când au intrat nu mai puțin de 7 jucători la formația bavareză, Jamal Musiala a căzut din nou la pământ, de data aceasta după doar 5 minute.

Jamal Musiala a leșinat și la meciul dintre Heidenheim și Bayern Munchen

În minutul 66, starul de 23 de ani a căzut și a fost nevoie ca echipa medicală să intervină de urgență. Înconjurat de coechipieri, Musiala a primit îngrijiri medicale și, din fericire, după trei minute, el s-a ridicat și a părăsit terenul în aplauzele spectatorilor. Musiala a mers direct la vestiare.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu vedeta celor de la Bayern Munchen, după ce în decurs de câteva zile a avut două astfel de episoade pe terenul de fotbal.

În ceea ce privește meciul de sâmbătă, s-a spus că el a acuzat o amețeală puternică și o stare de epuizare din cauza căldurii sufocante de la Munchen. După acel meci, Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, a spus că Musiala și-a revenit și că testele medicale arată că nu a fost decât un moment de slăbiciune și jucătorul nu suferă din cauza unei accidentări sau a vreunei alte probleme.