Octavian Popescu a făcut un adevărat circ la finalul meciului FCSB – Botoşani 3-2. Nemulţumit că a jucat prea puţin (12 minute), jucătorul de 23 de ani care a pasat decisiv la golul care a stabilit scorul final a fost surprins înjurând de mama focului după ce a fost chemat de fanii din Peluza Nord.
Popescu a fost cu greu calmat de Baciu şi ai săi, dar starea de nervozitate a lui Tavi a continuat, el refuzând iniţial să meargă la flash-interviuri, fiind convins cu greu de ofiţerul de presă.
Peluza Nord, alături de Tavi Popescu
Gheorghe Mustaţă, liderul Peluzei Nord, susţine însă că îi înţelege frustrarea fotbalistului cotat la 600.000 de euro şi că acesta va fi mereu încurajat de ultraşi.
„Îi promit lui Tavi că va fi încurajat mereu, oricând și oricât joacă. E clar, copilul a demonstrat că și-a revenit. Știu ce face și cum se pregătește. Datorită lui am dat golul victoriei. Merită să ne aibă alături de el, să fim forța care-l împinge din spate. Îi promit asta”, a spus Mustaţă.
Chiar dacă FCSB l-a folosit puţin în acest sezon, el este cel mai bun pasator din echipă, cu 4 assist-uri. De asemenea, el a marcat şi un gol. Totul în 425 de minute., adunate în toate competiţiile.
Octavian Popescu, supărat că joacă puţin la FCSB
„Sunt supărat că nu joc titular, asta e. Am jucat puține minute, la fel și cu Sepsi, cred că nu merit asta. Este normal să fii supărat, când ești fotbalist, trebuie să joci mai mult, nu 10 minute.
Sper să revin în primul 11 și să-mi ajut echipa să rămânem pe locul 1. Sper să joc cât mai mult, să revin în primul 11. În primele meciuri, cred că am fost decisiv în aproape toate și nu cred că meritam să ies din primul 11. Asta este, ce să fac? (n.r. după ce i s-a spus că Gigi Becali l-a criticat)”, a declarat Octavian Popescu, conform digisport.ro, după FCSB – Botoşani 3-2.
- „E strigător la cer”. Adrian Mutu nu s-a mai abținut și a răbufnit. Subiectul care l-a enervat: „E o rușine”
- Când revine, de fapt, Dan Petrescu pe bancă. Decizia luată după oferta primită de la FCSB: „Să fie clar”
- Decizia luată de FCSB, după răbufnirea lui Octavian Popescu. Anunţul lui Mihai Stoica: „S-a alintat”
- „Sunt mari şanse să se joace acolo”. Ultimele detalii despre stadionul pe care se va disputa derby-ul Dinamo – FCSB
- Adrian Mutu l-a pus la zid pe Octavian Popescu: „Mare fotbalist, dar nu-l ajută mintea! Trebuie luat de urechi”

































