Ionuţ Chirilă, antrenor la CS Dinamo, este de părere că FC Dinamo are în lot cel mai bun jucător din România. Este vorba despre Mamoudou Karamoko, cel care a decis derby-ul din Giuleşti cu Rapid, când a marcat golul victoriei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Din punctul său de vedere, jucătorul francez care a ajuns la Dinamo în 2025 are toate calităţile necesare unui fotbalist şi reuşeşte să rezolve un joc în doar câteva secunde.

Ionuţ Chirilă e convins că Mamodou Karamoko este cel mai bun jucător din Liga 1: „De departe”

Cea mai mare problemă a lui Karamoko în ultima vreme a fost legată de accidentări, motiv pentru care a ratat mai multe meciuri în acest debut de sezon şi nici nu a fost titular în meciul cu Rapid. De asemenea, Chirilă a dezvăluit că a avut o discuţie chiar şi cu Andrei Nicolescu, preşedintele lui Dinamo, fiind surprins de faptul că nu este titular:

„Karamoko, pentru mine, este jucătorul numărul unu din România. De departe! Nu-i nimeni peste el. Mă interesează că în 10 secunde îți rezolvă un joc! Uită-te ce viteză de execuție are la înălțimea lui! Uită-te ce forță are, uită-te ce tehnică are, uită-te ce element-surpriză are. Tot timpul face altceva decât ceea ce crede adversarul.

Este un jucător complet, care are tot: fizic, minte, inteligență, tehnică în regim de viteză. La 1,88m are viteză de jucător de 1,74m! Pleacă din blocstart. Deci ăia de la Rapid au știut că el intră pe acolo, era clar. Și face schimbarea aia de picior, în fața lui Vulturar, care nu poate să-l țină. Și dă atât de scurt că nici n-au văzut când a dat! Și nu e primul joc când face asta.

Eu l-am întrebat o dată pe Andrei Nicolescu: «Băi, ăsta de ce nu joacă titular?». A fost o perioadă în care nu era accidentat și tot nu juca titular. Și nu înțelegeam cum de un jucător ca ăsta, care efectiv îți câștigă un meci, nu joacă. El a câștigat derby-ul din Giulești”, a declarat Ionuţ Chirilă, potrivit gsp.ro.