Gabi Tamaş nu i-a menajat pe jucătorii de la CFR Cluj, după începutul de sezon extrem de modest. După umilinţa din Conference League, când clujenii au luat 5 goluri pe teren propriu în turul cu Tromso, formaţia din Gruia a încasat 3 goluri la meciul din ultima etapă cu nou-promovata Corvinul Hunedoara.
Chiar dacă echipa traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere financiar, fiind foarte aproape de a intra în insolvenţă, Gabi Tamaş nu consideră că aceasta este o scuză pentru jucători să aibă asemenea prestaţii.
Gabi Tamaş i-a făcut praf pe jucătorii de la CFR Cluj: „Nu sunt muritori de foame”
El i-a numit pe aceştia mercenari şi susţine că nu se poate, indiferent de problemele cu care se confruntă clubul, să se ajungă la astfel de prestaţii, în care să pierzi la scor de neprezentare cu o nou-promovată:
„Aici ar trebui să își asume cei care merg acolo, dacă merg. «Hai să facem ceva, să încercăm să remediem problema, să aducem CFR-ul pe linia de plutire». Și jucătorii să nu mai fie mercenari. Când a fost bine și mergeau acasă cu sarsanaua plină nu mai ziceau nimic. Acum, când trec printr-o perioadă mai grea, gata, ne luăm jucăriile și plecăm.
OK, înțeleg, dar nu sunt muritori de foame. Au avut salarii de 20 de mii de euro și acum ce faci? «Stai, că nu mi-au dat banii de 3-4 luni». Eu, când jucam la Astra, n-am luat banii 5 luni. Și tot jucam. Și cu puncte luate, și cu probleme, și tot am terminat pe locul 3. Făceam atmosfera de așa natură încât jucătorii să nu se mai gândească la asta.
Dacă jucătorii de la CFR sunt caractere, ar putea să pună umărul la aducerea echipei pe linia de plutire. Jucătorii își caută un alibi de fiecare dată. Ei nu înțeleg că se fac de râs sâmbătă de sâmbătă? Dacă așa ajungi, să te faci de râs sâmbătă de sâmbătă că iei bătaie de la ăia cu 5, de la alții cu 3…
Cu tot respectul pentru Corvinul și ce face acolo Maxim, băi, e CFR. Un egal, o înfrângere mai strânsă. Dar să iei 3, 5, 10. Hai să rupem carnetele și să plecăm acasă! E urât, nu-mi place, dar asta e situația. Caracterele se văd în momentele grele”, a declarat Gabi Tamaş, potrivit gsp.ro.
După patru meciuri disputate în acest sezon din Liga 1, CFR Cluj este pe locul 13, cu doar 3 puncte, obţinute în victoria cu 5-0 în etapa a doua, cu FC Voluntari. De menţionat că formaţia din Gruia are un meci mai puţin disputat, partida cu rivala U Cluj fiind reprogramată din cauza meciurilor din cupele europene. Pentru echipa lui Marius Şumudică urmează acum meciul de pe teren propriu cu FCSB.
- OFICIAL | Arnold Garita a fost prezentat la FCSB! Ce număr va purta
- Noul preşedinte de la CFR Cluj are planuri mari în Gruia: „Asta e proiecţia mea pe termen lung”
- Preţuri uriaşe la Dinamo – FCSB! „Câinii” au decis unde va avea loc derby-ul
- Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB
- Mihai Stoica a reacţionat, după ce Adrian Mutu l-a făcut praf pe Octavian Popescu: „Cam dur. E copilul meu”


































