Echipa lui Mirel Rădoi, Alex Maxim, Deian Sorescu și Florin Ștefan, Gaziantep, a anunțat în această seară cel mai important transfer din această vară. Au adus din Anglia, de la Middlesbrough, un jucător de atac care vine să ofere o nouă dimensiune echipei lui Rădoi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei de la Gaziantep au anunțat transferul printr-un clip spectaculos cu o gheată de aur într-o vitrină și mesajul „Coming Soon”

Transferul anunțat de Gaziantep

La câteva minute după primul clip, Gaziantep a anunțat oficial mutarea: îl aduce sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare definitivă pe Sontje Hansen, de la Middlesbrough, din liga a doua engleză. Jucătorul olandez de 24 de ani a semnat deja contractul.

Hansen joacă în flancul drept, însă poate evolua și pe partea cealaltă, dar și ca atacant. El a fost crescut la academia lui Ajax și a fost un jucător extrem de important la naționalele de juniori ale Olandei. Cu ca U17 a câștigat Campionatul European în 2019. În același an a obținut Gheata de Aur la Campionatul Mondial U17 din Brazilia, cu 6 goluri marcate, de unde și clipul cu gheata postat de Gaziantep.

 

Hansen a plecat la Ajax la NEC Nijmegen în 2023, iar doi ani mai târziu a fost cumpărat de Middlesbrough. Nu s-a impus în Anglia, iar Gaziantep a profitat și l-a adus pe jucătorul cu 51 de goluri și 41 de assist-uri în 253 de meciuri jucate până acum în carieră.

În clipul cu anunțul oficial, Hansen spune următoarele lucruri: „Unele locuri îți spun istoria lor. Altele te fac să o simți. Nu au dat înapoi. Au rezistat. Au luptat. Nu pentru ei înșiși, ci pentru ceva mai măreț. Un oraș care știe ce înseamnă să fie unit. Alte vremuri. O altă provocare. Același spirit. Iar acum este rândul meu. Sunt pregătit. Să lupt pentru aceste culori. Să lupt pentru Gaziantep”.