Florinel Coman a fost titular vineri în confruntarea dintre Al-Gharafa și Al-Shahaniya, din runda inaugurală a noului sezon din Qatar. Fotbalistul român a avut o evoluție destul de bună, ba chiar a contribuit la succesul echipei sale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a pasat decisiv în prelungiri la reușita de trei puncte, după ce a trecut elegant de un adversar la mijlocul terenului.

Florinel Coman, assist în meciul cu Al-Shahaniya

Florinel Coman a început cu dreptul noul sezon din Qatar, iar fotbalistul român vrea să facă tot posibilul pentru a reveni sub comanda lui Gică Hagi la naționala României.

În confruntarea dintre Al-Gharafa și Al-Shahaniya, Coman a pasat decisiv la reușita care i-a aparținut lui Frank Magri (min. 90+2). După ce a recuperat o minge și a driblat elegant un adversar, românul l-a servit pe colegul său, care a adus trei puncte mari echipei.

El a avut șansa chiar să și marcheze și a mai avut o acțiune frumoasă, la care, la fel, formația sa putea marca. 7,3 este nota pe care a primit-o Coman pe Sofa Score.