Universitatea Craiova a reacţionat vehement, după ce nu i-a fost acceptată amânarea partidei cu FC Voluntari. Oltenii doreau să amâne meciul cu ilfovenii pentru a pregăti partida retur cu Ararat-Armenia, dar nu au primit acceptul Voluntariului.
Universitatea Craiova va disputa, astfel, meciul cu Voluntari duminică, de la ora 18:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Oltenii au reacţionat vehement după ce li s-a refuzat amânarea partidei cu Voluntari: „Au refuzat să ajute fotbalul românesc în Europa”
„Au refuzat să ajute fotbalul românesc în Europa. Duminică, să le oferim în “Vulcan” răspunsul nostru, leilor! 🌋
Universitatea Craiova a solicitat astăzi amânarea partidei cu FC Voluntari pentru a pregăti în cele mai bune condiții meciul decisiv pentru calificarea în faza principală UEFA Europa League.
FC Voluntari a refuzat reprogramarea. Dar știm ce avem de făcut. Duminică, alături de voi, intrăm pe teren cu un singur gând: SĂ ÎI ÎNVINGEM!
TOȚI LA STADION! Împreună luptăm, împreună învingem!
„, a transmis Universitatea Craiova, pe contul de Facebook.
Miza financiară a returului cu Ararat, din Armenia, care se va disputa joi, de la ora 19:00, e una uriaşă pentru Universitatea Craiova. Bonusul UEFA pentru prezenţa în grupa Europa League este de 4.31 milioane de euro, spre deosebire de 3.17 milioane de euro, cât se oferă pentru prezenţa în grupa Conference League.
Şi banii pentru punctele obţinute în grupă sunt mai mari în Europa League decât în Conference. Cu 450.000 de euro este recompensată victoria în grupa Europa League şi cu 150.000 de euro rezultatul de egalitate. În Conference League se premiază cu 400.000 de euro victoria, iar la egal se acordă 133.000 de euro.
- Mihai Stoica, mesaj pentru Marius Șumudică înainte de CFR Cluj – FCSB: „Ești responsabil pentru acei oameni”
- Petrolul – Rapid 0-0. Primvs Derby cu Daniel Pancu în tribune
- Universitatea Craiova a cerut amânarea, pentru a pregăti returul cu Ararat! Răspunsul primit imediat
- Cum a numit-o Şumudică pe FCSB: „Nu-l copiez pe Dan Petrescu”! Singurul obiectiv al echipei sale: „Nu vă mint”
- Situație dramatică la CFR Cluj: cât solicită ardelenii în schimbul vedetelor Cordea și Korenica

































