CFR Cluj – FCSB va fi capul de afiș al etapei cu numărul 6 din Liga 1, mai ales în contextul în care pe banca ardelenilor a revenit Marius Șumudică, un mare rapidist.
Mihai Stoica a explicat de ce tehnicianul român a ales să preia o echipă într-un asemenea impas și a avut un mesaj pentru rivalul său înaintea disputei programate duminică.
Mihai Stoica, avertisment pentru Marius Șumudică
Mihai Stoica a vorbit înainte de meciul dintre CFR Cluj și FCSB despre situația cu care se confruntă clubul ardelean și a explicat, din punctul său de vedere, de ce a ales Marius Șumudică să revină pe bancă și la o echipă cu atâtea probleme.
„Oricum, e un meci CFR – FCSB, e Șumudică acolo, știe cum să-i motiveze. O să fie lume, stadionul plin, și așa mai departe. Niciodată în viața mea nu mi-am dorit ca o echipă să meargă în insolvență. Din contră, mă bucuram când Gigi ajuta cluburi în situația asta, că mă gândeam că ne vor ajuta și pe noi jucătorii aduși de acolo. Să dispară cluburi, e o nenorocire.
Orice antrenor, decât să stea acasă, mai bine lucrează. Cred că Șumudică își permite să stea câțiva ani acasă, dar e vorba că nu vor să își piardă mâna. Șumudică a fost peste tot cu staff-ul lui. Ești responsabil pentru acei oameni, poate ei nu au independența ta financiară”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”
- Alex Dobre, gest halucinant după ce a înscris în poarta Petrolului! Cum a explicat momentul de după marcarea golului
- Alex Dobre știe unde s-a făcut diferența în Petrolul – Rapid 0-2: „Noi am fost echipa cu energie”
- „Oribil” Cristi Manea le-a mulţumit tuturor, la primul meci după 4 luni de absenţă: „Nu m-au lăsat să sufăr”
- Olimpiu Moruțan, descătușat după gol și assist cu Petrolul: „Aveam de muncă mult ca să îmi revin”
































