Charles Leclerc (28 de ani) a încheiat pe locul 2 cursa de sprint din Olanda, în spatele câştigătorului George Russell (28 de ani).
Leclerc a reuşit să îl depăşească, la un moment dat, pe Lando Norris (26 de ani). Pilotul McLaren, care e campionul mondial en-titre, a terminat pe 3 cursa de sprint din Olanda.
Charles Leclerc a recunoscut că s-a distrat în cursa de sprint din Olanda, pe care a terminat-o pe 2: „Asta îmi doream de la începutul sezonului”
„Bănuiam că aceste pneuri (n.r: soft) vor rezista destul de mult. Ne-am făcut temele şi am luat această decizie, care a fost una bună.
(n.r: despre momentul în care l-a depăşit pe Norris) Da, l-am urmărit (n.r: pe Norris). În momentul în care am avut un plus faţă de el, am simţit că e momentul.
(n.r: Mi s-a părut că te-ai distrat un pic pe circuit) Asta îmi doream de la începutul sezonului”, a declarat Charles Leclerc, după cursa de sprint din Olanda.
Cursa de sprint din Olanda s-a văzut în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. Calificările pentru marea cursă de Formula 1 din Olanda sunt astăzi, de la ora 17:00, pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY. Marea cursă e duminică, de la 15:45, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
Marele Premiu de anul acesta este ultimul din Ţările de Jos. Olanda iese din circuitul Formulei 1.
- Lando Norris: „Nu cred că aș fi putut face mai bine”
- Marele Premiu al Țărilor de Jos. Norris pleacă din pole position, în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY!
- Ce păcat! Zoe Florescu a fost descalificată din Race 1 din Marele Premiu al Ţărilor de Jos
- Câştigător în cursa de sprint, George Russell a recunoscut că a avut noroc: „Ar fi putut fi diferit”
- Haos la Amsterdam! Mii de oameni au ratat cursa de sprint de la Zandvoort

































