FCSB continuă startul de sezon în care „reușește” contraperformanțe. După eliminarea în fața unei echipe necunoscute fotbalului mare, FK Auda, în Conference League, a venit o înfrângere la Cluj, în fața unei echipe în insolvență care abia a strâns suficienți jucători după ce mai mulți jucători și-au reziliat contractele.
A fost 1-0 pentru CFR Cluj prin reușita lui Andrei Cordea, cel care avea la rândul său de luat o revanșă după cei doi ani în care a jucat la FCSB.
Reacția lui Gigi Becali după înfrângere
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a vorbit imediat după partidă despre această nouă înfrângere.
„Nu este valoare. Fotbaliști fără valoare. Joao Paulo, Bîrligea și cam atât. Tănase, poate dacă jucam fără el la mijlocul terenului, poate câștigam. Lui Tănase nu îi mai arde de fotbal. Vrea să joace un fel de miuță, el crede că poate doar din talent. Păi cum să nu câștigi un duel cu Perianu?!
Am vrut să-l schimb în minutul 25, dar mi-a fost milă de el. Trebuia să-l schimb. Eu nu zic că nu are valoare, el e un jucător valoros, dar nu prea îi mai arde. Indolență, foarte mare indolență. Cisotti e fotbalist. Mai este și Arad care arată cât de cât. Dar nu poți să câștigi doar cu atât…
Când nu câștigi cu CFR-ul care a fost distrusă de Corvinul, a luat trei goluri.
Ce să facă Șumudică? A venit FCSB-ul care nu prea avea chef de fotbal. Trebuie să câștigi meciul. Meciul nu e pe statistică, e pe goluri și pe puncte.
Nu avem valoare! O echipă de valoare se duce și pac-pac, o spulberă pe CFR Cluj!
(Nr. Octavian Popescu) nu merită el să fie schimbat. Fotbalul nu este așa, faci două driblinguri și gata, ești fotbalist. Fotbal e la Miculescu, ați văzut acolo, luptă. (nr. Boutoutaou) de el nu aș vrea să vorbesc că se supără… Fotbalul nu este așa să faci niște floricele și gata” a spus Gigi Becali la Digi Sport.
- „E frustrant, adversarii n-ajung la poartă și pleci fără punct!” Concluzia lui Marius Baciu după înfrângerea cu CFR
- Gigi Becali i-a decis soarta lui Baciu, după ce fanii i-au cerut demisia antrenorului: „Eu îi respect pe suporteri”
- „A fost mai mult decât un meci de fotbal, a fost război!” Andrei Cordea, după ce a învins fosta sa echipa, FCSB
- Șumudică, lăsat mască de ce au reușit jucătorii de la CFR cu FCSB: „N-am niciun merit, am făcut doar 6 antrenamente cu ei!”
- Gigi Becali l-a „distrus” pe arbitrul George Găman! Ce l-a scos din minţi pe patronul FCSB-ului: „Eşti nebun?”































