Liderul din clasamentul mondial, Kimi Antonelli, va porni în cursa de la Monza de la coada grilei de start. Mercedes a confirmat oficial acest lucru.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deși Antonelli își dorea să lupte pentru victorie în cursa din țara sa natală, italianul va avea o misiune practic imposibilă.

Antonelli, la coada grilei

Mercedes a luat decizia finală: mașina lui Antonelli va avea o nouă unitate de propulsie și va depăși astfel numărul de modificăr permise într-un sezon, patru. Din cauza problemelor de fiabilitate, Mercedes a ajuns deja la limită atât în cazul lui Antonelli, cât și în cazul lui Russell. Astfel, piloții vor fi penalizați la următoarea schimbare a unității. Iar acest lucru se va întâmpla la Monza, deși italienii visau la o victorie pentru un pilot din țara lor. Ultima dată când s-a întâmplat asta: în 1966, când Ludovico Scarfiotti câștiga într-un Ferrari.

„Cu Kimi, vom lua penalizarea completă. În teorie, calculele noastre arată că acesta este cel mai bun circuit pentru a face asta. Evident, algoritmii noștri nu țin cont de naționalitate. Dar noi suntem aici pentru a lupta pentru un campionat, nu pentru a obține cât mai multă expunere. Așa că asta vom face” a spus Totto Wolff, citat de Motorsport.

Dacă Antonelli va porni de la coada grilei, Russell rămâne în expectativă. „În cazul lui George, încă discutăm despre unde să o facem” a declarat Wolff. Dacă Mercedes va merge pe strategie diferită pentru Russell, următoarea oportunitate este la Baku, în Azerbaidjan, unde o retrogradare pe grilă poate fi compensată deoarece este un circuit unde performanța unității de propulsie și viteza maximă pe care o are un monopost contează enorm.