CFR Cluj a intrat pentru a doua oară în insolvență pe 20 august. Cel care se ocupă de formația din Gruia este Răzvan Zăvăleanu, cel care a reușit să o scoată și pe Dinamo din insolvență în urmă cu câțiva ani, dar și pe CFR Cluj, la prima insolvență.
Acum, după câteva zile de lucru, Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit amploarea problemelor cu care se confruntă formația din Gruia în acest moment. Acesta a dezvăluit că CFR Cluj nu a avut o disciplină financiară în ultimii ani și că datoriile sunt mai mari față de precedenta insolvență.
Probleme serioase pentru CFR Cluj! Răzvan Zăvăleanu a făcut anunțul
„Cred că, în ciuda sumelor foarte mari de bani care au fost investite în această perioadă de când domnul Varga patronează echipa, nu a existat neapărat o disciplină financiară. Este o «rețetă» pe care o văd nu numai la fotbal, ci și la alte companii. Dacă la un moment dat sunt foarte mulți bani, se pot cheltui… cumva se pierde această disciplină. Nu se mai păstrează niște repere, niște limite și se pierd lucrurile de sub control. Am observat că atunci când sunt mai puțini bani în joc, lumea tinde să fie mai atentă și se întinde atât cât îi este plapuma. Mulți fac greșeala să creadă că dacă sunt foarte mulți bani, aceștia nu se vor termina niciodată.
Diferența cea mai palpabilă se raportează la sumele de bani, care sunt mult mai mari în acest moment, mă refer la debite, la ceea ce trebuie plătit creditorilor. Între timp au intervenit și o mulțime de modificări legislative. Poate acum este puțin mai greoaie toată procedura insolvenței decât era atunci. Pe de altă parte, există și reglementări fotbalistice care cumva privesc procedura insolvenței și care, de asemenea, îngreunează ceea ce se întâmplă într-o procedură. Altfel, diferențe fundamentale nu există, noi facem cam același lucru. Până la urmă depinde ce strategie vom alege împreună cu acționarii clubului în încercarea de a salva acest club, dar în același timp de a da banii creditorilor și, bineînțeles, care vor putea fi sursele de finanțare identificate pentru a putea salva compania”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, potrivit gsp.ro.
De asemenea, Zăvăleanu a declarat și că nu se știe în acest moment cât ar putea dura toată această procedură. În cel mai fericit caz vorbim despre o perioada de 9-12 luni, însă există riscul ca insolvența să se întindă pe o perioadă mult mai lungă, de 4-5 ani:
„Cred că în cel mai bun caz un an de zile, 9-12 luni, este un termen care ar trebui să treacă pentru a se putea ieși dintr-o procedură. Asta presupune că se aliniază toate planetele și se găsesc resurse financiare. Dacă nu, putem vorbi de 4-5 ani în care ar putea să se desfășoare această procedură”, a mai spus Zăvăleanu.
- Campionul european cu Spania ajunge la CFR Cluj! Marian Copilu aduce starul de la Real Madrid în Gruia
- Atenție, FCSB: atacantul propus lui Gigi Becali a dat 2 goluri în 11 minute în Liga 1
- U Cluj – Petrolul Ploiești LIVE TEXT (21:00). Duel tare în Ardeal. Echipele probabile
- Ecuația prin care Denis Drăguș poate ajunge acum la FCSB! Gigi Becali a pus banii pe masă
- Pavel Badea surprinde! De câte ori trebuia demis Filipe Coelho de la Universitatea Craiova: „El este răspunzător”

































