Zeljko Kopic a plecat de la Dinamo într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Acum el a semnat în Polonia, cu Wieczysta, și a acordat pentru gsp.ro primele reacții despre noua echipă, dar și despre fostul club, Dinamo.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Zeljko Kopic crede că Dinamo este cel mai important club din România, peste FCSB sau Rapid: „Dinamo este un club uriaș, cu adevărat special – pentru mine, cel mai mare club din România – și are suporteri incredibili. Dinamo va ocupa întotdeauna un loc special în inima mea”. A început Kopic discursul, care a explicat și de ce a plecat din Ștefan cel Mare și ce emoții l-au încercat atunci.

„Să părăsesc Dinamo n-a fost deloc ușor pentru mine. Am petrecut doi ani și jumătate la club și am trecut prin multe împreună. Mă simt bine în legătură cu deciziile pe care le-am luat. Când am ajuns la Dinamo, am știut că este decizia corectă, în ciuda scepticismului, neîncrederii și dubiilor multor oameni. Doar câțiva credeau că Dinamo ar putea ieși din situația în care se afla. Rezultatele nu erau bune, atmosfera era proastă, iar nivelul de neîncredere în proiect era extrem de ridicat. Dar eu am crezut. La fel, știu că plecarea – în ciuda surprinderii multora – a fost decizia corectă. Nu am nicio îndoială că am evaluat corect situația. Voi fi mereu suporterul lui Dinamo, indiferent unde mă aflu. Sunt mereu interesat de echipă și le doresc tot binele clubului și suporterilor”, a declarat Kopic.

El spune că Dinamo cu Nuno Campos antrenor va avea rezultate mai bune.

„Da, cred că Dinamo poate lupta pentru titlu în acest sezon. A avut un start excelent de stagiune și sper să poată continua la fel. Acesta a fost doar un pas intermediar, nu cel final. Cred că cei mai buni ani ai clubului urmează să vină. Sunt mândru de perioada petrecută la Dinamo”, a mai spus Kopic.