Andrei Rațiu este foarte aproape de un transfer în Premier League. Fundașul naționalei României ar fi ajuns la un acord cu Fulham.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Anunțul transferului a fost făcut de jurnalistul Matteo Moretto.  „Fulham se află în negocieri avansate cu Rayo Vallecano pentru Andrei Rațiu. Situația pare îmbucurătoare pentru jucător, care își dorește să ajungă în Premier League. Există deja un acord între Andrei Rațiu și Fulham”, este dezvăluirea momentului.

Rațiu a jucat 31 de partide de La Liga în sezonul precedent și a dat 4 assist-uri. Evoluțiile lui au convins-o pe Rayo să-i prelungească înțelegerea și să achite 5 de milioane de euro către Villarreal pentru drepturile federative pe care le mai deținea „submarinul galben”.

Cei de la Rayo au transmis vara aceasta tuturor cluburilor interesate de Rațiu că nu vor accepta o sumă sub clauza de reziliere. Wolverhampton a încercat să-i convingă cu o ofertă de 18 milioane de euro, însă Rayo a respins-o.

Recent s-a vorbit și despre o ofertă a celor de la Leeds, dar Rayo Vallecano nu vrea să-l lase pe român să plece fără 25.000.000 de euro.