Cristiano Ronaldo a reuşit să marcheze unul din cele mai uşoare goluri ale carierei în victoria obţinută de Al-Nassr, 2-1, contra celor de la Al Taawon, în runda cu numărul 3 a campionatului din Arabia Saudită.
Lusitanul a deviat din 2 metri şutul trimis de colegul său, Mohammed Simakan, asta în condiţiile în care balonul se ducea oricum în poartă. Au fost discuţii, din nou, că atacantul a acţionat egoist şi a vrut să-şi îmbunătăţească statisticile într-un mod uşor.
Mohammed Simakan a vorbit despre golul pe care Ronaldo l-a marcat în Al-Nassr – Al Taawon
Totuşi, fundaşul francez a fost chestionat la finalul partidei despre această situaţia şi a avut un răspuns clar. Simakan, întrebat dacă este supărat pe Cristiano Ronaldo pentru că i-a furat golul, a venit cu o reacţie fără echivoc.
„(n.r. ai fost supărat pe Ronaldo că ţi-a furat golul?) De ce să fiu supărat? Ba din contră, am fost cel mai fericit pentru că e un privilegiu să oferi un assist celui mai bun jucător din istorie. O să iau un tort să sărbătoresc acasă împreună cu familia”, a spus Mohammed Simakan conform presei locale.
Cristiano Ronaldo, din ce în ce mai aproape de golul 1000 în carieră
Cristiano Ronaldo are un obiectiv clar înainte de finalul carierei, acela de a ajunge la 1000 de goluri marcate. Acum, atacantul lusitan este la borna 978, în urma ultimei reuşite din campionatul Arabiei Saudite. Acesta nu mai are mult timp la dispoziţie pentru că, din câte pare, la finalul sezonului o să agaţe ghetele în cui.
„Probabil că acesta este ultimul meu an în fotbal și vreau să las în urmă o moștenire spectaculoasă. Am tot viitorul deja stabilit. Am atât de multe lucruri care să mă țină ocupat, încât e greu să-ți spun doar unul. Pentru că fotbalul poate lăsa un gol mare, trebuie să-ți ocupi timpul în mai multe feluri, nu doar într-unul singur”, a spus Cristiano Ronaldo pentru presa din Statele Unite.
- Debut cu dreptul pentru Iustin Doicaru la Rizespor. Victorie în faţa lui Mirel Rădoi
- Debut nefericit pentru Zeljko Kopic în Polonia! A pierdut derby-ul cu rivala din Cracovia
- Dorit insistent de Dinamo, Vladislav Blănuţă a fost transferat de Dinamo Kiev
- Nebunie în Turcia, după sosirea lui Rafael Leao. Transfer stelar reuşit de Galatasaray
- Alexandru Mitriţă, meci de vis împotriva lui Burcă şi Ioniţă. Hat-trick şi pasă de gol într-o singură repriză

































