Real Madrid a făcut iarăși spectacol în fața propriilor suporteri și s-a impus fără emoții în duelul cu nou promovata Malaga, scor 4-0, în cadrul etapei a treia din La Liga.
Jude Bellingham a avut o nouă evoluție entuziasmantă sub privirile lui Jose Mourinho, în timp ce Kylian Mbappe și-a mai adăugat un gol în clasamentul marcatorilor.
Real Madrid, show cu Malaga
Real Madrid a ajuns la cota 9 în actuala ediție de campionat, după ce a obținut a treia victorie consecutivă sub comanda lui Jose Mourinho. După succesul la limită cu Espanyol și partida câștigată cu Real Sociedad, „los blancos” au făcut show și cu Malaga.
Pe teren s-a văzut însă că echipa pregătită de ”The Special One” a întâlnit cel mai slab adversar din acest sezon. Jude Bellingham a avut nevoie de 19 minute pentru a deschide scorul, iar 7 minute mai târziu, gazdele au punctat la capătul unei faze la care Herrero a înscris în proprie poartă.
Kylian Mbappe a dus scorul la 3-0 în minutul 30, când a finalizat în stil de mare atacant din centrarea lui Trent Alexander-Arnold. Scorul final a fost stabilit în prelungirile partidei, de Vinicius Junior.
- Barcelona a bătut palma pentru un transfer neașteptat: brazilianul din Premier League ajunge în La Liga
- Julian Alvarez s-a întors la antrenamentele lui Atletico Madrid! Ce s-a întâmplat, cu adevărat, cu starul argentinian
- Răstunare de situaţie! Julian Alvarez ar putea ajunge la Barcelona fără acordul lui Atletico Madrid
- Real Madrid a bătut palma pentru un nou transfer! Jucătorul a refuzat oferte din Premier League şi Bundesliga
- Mourinho a făcut show la conferință! A spus clar cine nu trebuie să ia Balonul de Aur: „Niciun spaniol sau de la PSG!”

































