„E foarte dezamăgit” Anunţul de ultimă oră despre Andrei Raţiu, după ce Rayo a primit oferta de 25 de milioane de euro!
Fulham s-a oferit să îi plătească lui Andrei Raţiu (28 de ani) clauza de reziliere, în valoare de 25 de milioane de euro, dar Rayo Vallecano nu i-a trimis niciun răspuns clubului din Premier League, anunţă jurnalistul italian Fabrizio Romano, specializat în transferuri.
Raţiu îşi doreşte foarte tare să prindă transferul în Premier League. El va fi doar pe banca de rezerve la duelul lui Rayo cu Barcelona, din această seară, de la 22:30. Potrivit lui Romano, faptul că Raţiu nu va fi titular cu Barca este legat de negocierile pentru transferul lui.
Fulham vrea să achite clauza de reziliere pentru Andrei Raţiu, dar nu a primit încă un răspuns de la Rayo
„Andrei Rațiu este foarte dezamăgit și afectat de poziția clubului Rayo, întrucât își dorește un transfer la Fulham.
Rațiu nu va fi titular astăzi în meciul cu Barcelona, fiind concentrat pe transferul la Fulham.
Există o ofertă de 25 de milioane de euro pentru achitarea clauzei de reziliere, însă nu a venit niciun răspuns din partea președintelui clubului Rayo”, a transmis Fabrizio Romano pe contul său de X.
🚨⚫️⚪️ Andrei Ratiu, very disappointed and hurt by Rayo stance as he wants Fulham move.
Ratiu won’t be starting today vs Barcelona as focused on Fulham transfer.
€25m bid on the table for the buyout clause but no answer from Rayo president. pic.twitter.com/Eb7sWhthBM
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 31, 2026
Raţiu este cotat la 18 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Anterior s-a discutat despre un posibil transfer al său la o altă echipă din Premier League, Liverpool. În trecut s-a vorbit şi despre un interes al Barcelonei pentru Raţiu.
Andrei Raţiu are cea mai ridicată cotă de piaţă pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. Următorul pe această listă este fundaşul Radu Drăguşin (24 de ani), jucătorul Fiorentinei.