Lionel Messi a anunțat luni că se retrage de la echipa națională după două finale consecutive de Campionat Mondial: una câștigată, cea din 2022, și una pierdută, în iulie contra Spaniei.
Duelul din New Jersey s-a dovedit a fi ultimul meci oficial din cariera lui Messi în tricoul Argentinei.
Mesajul postat de Antonela
Soția lui Leo Messi, Antonela Roccuzzo, a postat un mesaj emoționamt pe Instagram după anunțul soțului ei.
„Ce mândrie să te văd încheind această etapă astfel, Leo Messi. Au fost atât de mulți ani, atât de multe momente, atât de multe bucurii, dar și atât de multe lovituri. Te-am văzut suferind, căzând și ridicându-te. Te-am văzut mergând mai departe atunci când lucrurile nu ieșeau așa cum îți doreai și încercând mereu din nou. Iar după atâția ani, am avut și norocul să te văd împlinindu-ți visurile și trăind unele dintre cele mai fericite zile din viața noastră. Dar este ceva din toată această poveste care mă emoționează în mod special: faptul că fiii noștri au crescut văzând totul de aproape. Au văzut cum tatăl lor a luptat pentru ceea ce și-a dorit, nu a renunțat și a continuat să creadă până la capăt. Iar apoi au avut șansa să fie acolo și să te vadă realizând totul și ridicând Cupa Mondială. Poate că într-o zi vor înțelege cu adevărat cât de măreață este povestea ta. Astăzi, pur și simplu, sunt mândri de tatăl lor. Iar eu sunt mândră de tine. De drumul tău, de tot ceea ce ai depășit și, mai presus de toate, de omul din spatele fiecăruia dintre acele momente. Ce privilegiu să fi trăit toate acestea alături de tine. Te iubim la nesfârșit” a scris Antonella pe rețelele de socializare.
Ce urmează pentru Messi după retragerea de la națională?
Spaniolii de la Marca scriu că Messi nu are de gând să se retragă definitiv din fotbal, chiar dacă nu va mai evolua pentru Argentina. Deși are contract până la finalul lui 2028, acesta este doar un detaliu, iar Inter Miami nu se va pune în calea lui Messi dacă acesta decide să pună punct mai devreme. Însă toate semnele indică faptul că acest lucru nu se va întâmpla.
Messi mai are trofee pentru care să lupte, scriu spaniolii. Are deja 48 în palmares, un record mondial. Fără să fie luate în calcul aici și trofeele individuale. Următorul pe listă: titlul în MLS în 2026, competiție în care Inter Miami este campioana en-titre. Iar 2027 vine cu noi provocări, dacă Messi are de gând să continue: fotbalul din MLS va trece la calendarul european, cu sistem toamnă-primăvară, astfel că până la finalul contractului își mai poate trece în palmares un titlu în MLS. De asemenea, Inter Miami va juca în CONCACAF Champions Cup 2028, competiție pe care nu a câștigat-o vreodată.
Messi face însă și pași pentru ce va urma după retragere. Când va hotărî să agațe ghetele în cui, cei de la Inter Miami vor să-i ofere un loc în acționariatul clubului și un rol în structura acestuia. De asemenea, Messi a cumpărat clubul de liga a 5-a, Unio Esportiva Cornella, o echipă micuță din Catalunia pe care urmează să o conducă de aproape după ce se va retrage și se muta în Castelldefels, acolo unde și-a păstrat casa pe care o deține încă din perioada Barcelona.
- Ultima zi de mercato: City l-a cedat pe Grealish, dar aduce o extremă de 75 de milioane! Liverpool refuză 2 oferte
- Câți bani a încasat Mirel Rădoi pentru cele 7 meciuri la Gaziantep: românul a strâns o avere
- Florin Tănase a semnat! Contractul pe care îl va avea la noua echipă fostul jucător al FCSB-ului
- „Superstarul îşi ia rămas-bun” Reacţia presei internaţionale după retragerea lui Lionel Messi din naţionala Argentinei
- Dennis Man, pe picior de plecare de la PSV Eindhoven! Cu cine negociază campioana Olandei
































