Președintele Universității Cluj a vorbit despre interesul arătat de FCSB pentru transferul lui Jovo Lukic și a anunțat ce se întâmpla cu fotbalistul dacă propunerea din partea grupării bucureștene o să fie de 2.000.000 de euro.
Radu Constantea a discutat cu AS.ro și într-o reacție exclusivă, oficialul formației ardelene a spus că pe adresa clubului au existat mai multe propuneri în vară ce au depășit 2.000.000 de euro, însă mutarea a picat din diferite motive.
Universitatea Cluj nu e de acord cu suma propusă de Gigi Becali pentru transferul lui Jovo Lukic
Acum, dacă FCSB va intra la negocieri și va oferi această sumă, atunci transferul nu se va realiza, confirmă Radu Constantea.
„Au existat oferte peste această sumă 2 de milioane de euro pe care le-am avut pentru Jovo Lukic în această vară, iar din motive tehnice, să spunem așa, nu s-a realizat transferul. Nu discut despre sume în spațiul public, dar e clar că o propunere de 2 milioane de euro nu ne-ar satisface.
Nu o să fie vândut pentru această sumă. Jucătorul nu are clauză de reziliere, nu. Despre Macalou nu are rost să discutăm, au fost doar supoziții și nimic concret”, a spus Radu Constantea, președintele Universității Cluj, pentru AS.ro.
Universitatea Cluj a încheiat transferurile pentru această vară
Pentru trupa pregătită de Cristiano Bergodi nu vor mai exista mutări în perioada următoare. Ardelenii l-au înregimentat pe Luca Szimionaș, unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști români, iar cu acest transfer și-au definitivat lotul.
„În principiu, da, perioada noastră de mercato s-a încheiat. Doar dacă mai apare ceva important să ne mai mișcăm”, a mai declarat Radu Constantea.
Ce a spus Gigi Becali despre oferta pentru Jovo Lukic
Gigi Becali a fost foarte clar în declarațiile publice date și a anunțat că nu dă mai mult de 2 milioane de euro pentru jucătorul de la U Cluj, totodată spunând că are o variantă și cu un atacant norvegian.
„Atât dau, 2 milioane de euro pentru Lukic, niciun cent mai mult! O să accepte ei, o să vedeți. Am și un atacant norvegian de 1,98 centimetri înălțime pe listă”, a spus Gigi Becali după meciul dintre FC Argeș și FCSB.
La trupa bucureșteană urmează să vină, conform declarațiilor patronului, 3 jucători care vor costa 5 milioane de euro: Denis Drăguș, Karlo Muhar și Meriton Korenica.
- Trabzonspor, sumă uriașă pentru Denis Drăguș. Cât a primit atacantul pentru rezilierea contractului
- Dream-team la FCSB! Cum arată primul 11 după transferurile lui Drăguș, Korenica și Muhar
- Mesajul direct al lui Marius Şumudică pentru finul Drăguş după ce Gigi Becali a anunţat transferul atacantului la FCSB
- „Am semnat”. Gigi Becali, anunțul momentului despre transferul verii la FCSB. Jucătorul e așteptat la echipă
- Marius Șumudică nu s-a ferit după ce Meriton Korenica a bătut palma cu FCSB: „Sunt un pion!”































