Jucătorii de la CFR Cluj au oferit punctul lor de vedere la finalul egalului cu Farul Constanța, 0-0, în runda cu numărul 8 a Ligii 1, iar Lorenzo Biliboc a fost întrebat direct dacă o să plece de la echipa din Gruia.
Tânărul fotbalist român spune că nu se gândește decât la ceea ce are de făcut pe teren, însă totodată nu exclude un posibil transfer.
Lorenzo Biliboc, supărat după ce a ratat mai multe ocazii în CFR – Farul. Ce spune de transfer
Biliboc spune că vrea să revină la forma din stagiunea trecută, asta după ce a avut mai multe ratări mari în duelul din Gruia.
„Sincer, mă nemulțumește rezultatul pentru că am avut ocazii să marchez. Îmi doream foarte mult să-mi ajut echipa. Din păcate nu a intrat mingea în poartă, mergem la următorul meci. Lucrăm săptămână de săptămână, încercăm să ne ajutăm, să fim uniți și asta ne poate duce cât mai sus. Nu e un motiv anume pentru care nu mai sunt decisiv, vreau să dau tot pe teren și să fac tot ce am făcut anul trecut”, a spus Biliboc.
Tânărul fotbalist român care a crescut în fotbalul din Italia a evitat să răspundă direct când a fost întrebat despre o posibilă plecare a sa.
„Eu mă gândesc numai la ce am de făcut pe teren, de alte lucruri se ocupă agentul meu. În acest moment eu sunt jucătorul celor de la CFR Cluj”, a mai spus Biliboc.
Mario Camora, optimist după ce CFR Cluj a făcut egal cu Farul
Veteranul de la CFR Cluj a vorbit despre evoluția avută de formația din Gruia la confruntarea cu Farul Constanța.
„Avem și un meci mai puțin, e important că nu am luat, trebuie să ne dea încredere. Să ne odihnim acum că avem o săptămână de pregătire și să câștigăm următorul meci. E important că o să putem face transferuri, din ce am văzut cei care au venit sunt jucători de calitate și ne vor ajuta foarte mult. Încercăm să ne clasăm între primele 6. Trebuie să ne dea încredere ultimele rezultate avute.
Mulțumim suporterilor care au fost alături de noi în continuare. Cred că ne putem atinge obiectivul. Am început și în Cupa României bine, cu o victorie. O să vedem în iarnă unde ne clasăm. Simao Rocha a făcut un meci foarte bun, e prima dată când a jucat fundaș central. Echipa a luptat, asta contează pentru noi. Sperăm să rămânem uniți”, a spus Mario Camora.
- Ioan Ovidiu Sabău nu şi-a menajat jucătorii după CFR Cluj – Farul 0-0: „Trebuie să înţeleagă ce e fotbalul de performanţă”
- Mihai Stoica, dat pe spate de prima întâlnire cu Denis Drăguş la FCSB: „Formidabil! M-am înmuiat imediat”
- CFR Cluj – Farul 0-0. Puncte împărțite după duelul din Gruia
- Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu Eddy Gnahore după ce s-a spus că merge la CFR Cluj
- Transferul lui Karlo Muhar la FCSB, în impas! Gigi Becali a intervenit































