Chivu, mesaj războinic înaintea duelului cu Mourinho! A răspuns clar la acuzații: „Nu mă voi gândi niciodată să fac asta”
Real Madrid – Inter Milano este unul dintre capetele de afiș din prima etapă a grupei UEFA Champions League. Partida de pe Santiago Bernabeu are loc marți seară de la ora 22:00 și va fi transmisă de site-ul Antena Sport în format live text.
Este un duel și între cei doi antrenori, Jose Mourinho și Cristi Chivu. Portughezul a avut cuvinte frumoase de spus despre fostul său elev.
Chivu, recunoscător față de Mourinho
Cristi Chivu și-a adus aminte înaintea meciului de marți seară de momentul în care a suferit o fractură craniană și a fost nevoit să joace cu mască de protecție. A revenit chiar la finala UEFA Champions League.
„Pentru mine, Jose (nr. Mourinho) este o persoană specială, pe care am avut marele noroc să o cunosc. Mi-a întins o mână de ajutor într-un moment dificil din viața mea și nu voi uita niciodată asta. Am creat împreună momente frumoase. Este un câștigător. Este un antrenor care știe să transmită anumite lucruri în momente-cheie. Din acest punct de vedere, sunt puțini antrenori în lume ca el. Sunt convins că Real Madrid va avea un sezon foarte bun” a spus Cristi Chivu înaintea partidei.
Totuși, Cristi Chivu a vrut să oprească din fașă orice discuție cu privire la faptul că încearcă să repete la Inter ce a făcut Mourinho. Portughezul a reușit în 2010 să facă tripla istorică la Inter: titlu, cupă, UEFA Champions League. Singura dată când o echipă din Italia a reușit asta.
„Nu am copiat niciodată un alt antrenor și nu mă voi gândi niciodată să fac asta. Ideea mea despre fotbal s-a format când eram jucător și în cei șase ani în care am fost antrenor la academiei lui Inter, perioadă în care am avut ocazia să experimentez idei care mi-au fost de folos de când am început cariera de antrenor la prima echipă” a mai spus Cristi Chivu.