Clujenii au nevoie de un nou vârf şi chiar un potenţial golgeter după ce l-au pierdut pe George Ţucudean. Mumumi Shafiu, care în prezent joacă la Ashanti Gold în ţara natală, ar putea semna în orele următoare cu campionii României.
Shafiu, aproape de un transfer înainte de pandemie
Atacantul ghanez a fost aproape de a semna cu CFR la începutul anului, înainte ca pandemia să paralizeze fotbalul mondial.
Acesta a mărturisit într-o declaraţie făcută presei din ţara natală că ar fi dat deja probe la începutul lui 2020.
"Am fost în România şi am dat probe pentru CFR Cluj alături de câţiva jucători din Argentina şi Paraguay. Totul a mers bine, dar campionatul a fost suspendat în săptămâna în care ar fi trebuit să semnez din cauza COVID-19.
Preşedintele m-a sunat şi m-a asigurat că voi fi chemat să semnez un contract după reluarea campionatului", a declarat acesta conform GSP.ro
Dacă transferul se va concretiza, Mumumi Shafiu va avea de muncă pentru a obţine timp de joc într-un atac ce îi mai are în avanposturi pe Lacina Traore, Mario Rondon sau Billel Omrani.
- Jucătorul a fost aproape de a semna cu CFR la începutul anului
- Clujenii au nevoie de întăriri după pierderea lui George Ţucudean
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Nuno Campos, ofertă de la un club care s-a bătut pentru preliminariile UEFA Champions League. Andrei Nicolescu a recunoscut
- Mihai Stoica, declaraţia care îl va enerva pe Gigi Becali: „N-am ținut cu o echipă românească în Europa cum am ținut cu Craiova”
- Ce a făcut Laurenţiu Reghecampf la Esperance Tunis, imediat după ce Gigi Becali l-a anunţat ca noul antrenor de la FCSB
- Promisiunea incredibilă de zeci de milioane de euro făcută de Laurenţiu Reghecampf faţă de Gigi Becali
- Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid
































