Interul lui Chivu, distrus pe Bernabeu de două gafe rare! Ce a putut să facă portarul în fața lui Valverde
Campioana Italiei, Inter Milano, a avut o primă jumătate de repriză de coșmar pe Santiago Bernabeu. Nu din cauza jocului, pentru că Inter a dominat meciul în fața Realului și a ratat mai multe ocazii.
Însă două gafe incredibile au costat-o scump pe Inter pe Bernabeu.
Gafe în lanț pentru Inter
Mai întâi, Yann Bisseck a pierdut mingea în fața propriului careu, Brahim Diaz a recuperat și i-a trimis mingea imediat lui Mbappe care a înscris cu un șut din prima. Real conducea cu 1-0 deși nu avusese nicio ocazie creată până la acel moment.

Iar acest lucru a rămas valabil și când scorul a devenit 2-0! În minutul 23 a venit o gafă și mai mare decât a lui Bisseck. Portarul lui Inter, Josep Martinez, a comis-o în fața lui Valverde. Spaniolul de 28 de ani a încercat să-l dribleze pe căpitanul Realului, iar Valverde a anticipat și a ciupit mingea și a trimis-o în poartă!
Portarul Interului și-a luat revanșa, parțial, la ultima fază a reprizei când a avut o dublă paradă de senzație în fața lui Mbappe, respectiv Bellingham.
