Real Madrid a câștigat cu 2-1 în fața lui Inter Milano în primul meci mare al sezonului din UEFA Champions League. În ciuda victoriei, însă, situația rămâne tensionată la Madrid.
Înfrângerea cu Betis din campionat și jocul încă departe de ceea ce își doresc fanii a dus la o situație neașteptată după meciul cu Inter: fanii l-au huiduit pe Vinicius Jr!
Vinicius Jr, huiduit de fanii Realului
Dacă Mbappe are un start de sezon fulminant, nu același lucru se poate spune despre Vincius. Un singur gol și două assist-uri în primele meciuri oficiale, asta după toată saga din vară când a părut că ar putea să plece de la Real Madrid.
Până la urmă, Vinicius a semnat un nou contract până în 2032 și lucrurile păreau să se rezolve. Însă fanii nu l-au iertat. Iar meciul slab contra Interului, fără gol sau assist pentru brazilian, a demonstrat că relația sa cu fanii este problematică. Un alt moment în care a fost luat în colimator: a întârziat să iasă de pe teren în momentul schimbării, iar Real Madrid a fost nevoită să joace în inferioritate minutul următor, conform noilor reguli din arbitraj. La momentul schimbării, o parte a tribunei l-a huiduit, iar cealaltă a încercat să acopere huiduielile cu aplauze.
După fluierul de final însă, când jucătorii Realului salutau suporterii, Vinicius a fost huiduit copios, în special când i-a fost spus numele de către crainic.
La cosa no está para tirar cohetes en Florentilandia.
Pitada a Vinicius en el Santiago Bernabéu y ganándole al Inter… pic.twitter.com/XSI6AxRuMr
— Joalberth Rangel 𝕏 (@JoalberthRangel) September 8, 2026
Mourinho îl apără
Antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, a admis că Vinicius nu este în prezent la nivelul său maxim, însă consideră că acesta dă totul pe teren.
„Nu este încă în formă. Nu vedem acel Vinicius care excelează în situațiile de unu la unu, care finalizează ocaziile pe care le are, însă muncește din greu” a spus Mourinho.
- Barcelona – Feyenoord LIVE TEXT (19:45), primul meci al serii în UCL. La 22:00 se joacă Napoli – Arsenal și Liverpool – Atletico
- „Are clasă” Cristi Chivu, comparat cu Mourinho după ce Inter a pierdut cu Real: „Mi se pare fantastic”
- Kylian Mbappe, cuvinte mari despre Jose Mourinho: „Te face să te simți viu!”
- Mihai Stoica l-a făcut praf pe un jucător al lui Chivu, după Real – Inter 2-1: „Şmecher. Şi-a bătut joc”
- Lautaro, sfidător după înfrângerea cu Real: „Vrem să câștigăm trofeul!” Ce spune despre planul lui Chivu


































