Cesc Fabregas continuă să scrie istorie la Como. Primul meci de pe micuțul stadion al orașului din UEFA Champions League a avut o desfășurare incredibilă: a fost 4-1 pentru Como în fața lui RB Leipzig, echipă obișnuită deja cu această competiție în care a ajuns în faza grupei sau grupelor pentru al 7-lea sezon consecutiv.
Como, cea care le-a luat fața lui Milan și Juventus în sezonul precedent, a avut un evoluție de senzație, iar o bună parte din merit îi este atribuit antrenorului, Cesc Fabregas.
Bucurie cu măsură
Fostul jucător de la Arsenal, Barcelona și Chelsea a transformat-o pe Como într-o forță, iar declarația dată după victoria cu Leipzig arată mentalitatea lui. Deși a admis că este un moment important pentru club și oraș, Fabregas era deja cu gândul la următorul meci.
„Sunt fericit, dar bucuria va dura doar cinci minute, pentru că apoi trebuie să ne pregătim pentru meciul cu Parma de luni și avem nevoie de aceeași energie ca în această seară. Evident, înțeleg că este o seară istorică pentru oraș și pentru club, este un cadou pe care l-am meritat pentru munca extraordinară pe care am depus-o sezonul trecut.
Dar Serie A rămâne cel mai important obiectiv. Până la urmă, este competiția care îți permite să revii în Champions League. Suntem o echipă tânără, suntem împinși înainte de energia Champions League, dar aș fi foarte supărat dacă apoi nu am da totul în Serie A. Trebuie să rămânem modești și să fim capabili să evoluăm la fiecare trei zile. Va fi un sezon foarte dificil și trebuie să ne păstrăm mentalitatea potrivită” a spus Cesc Fabregas pentru Sky Italia.
Baturina, Douvikas, Diao și Perrone au marcat pentru Como în victoria cu Leipzig, al patrulea club italian care câștigă la debutul în competiție după Juventus, AC Milan și Udinese. În campionat, Como stă de asemenea bine după ce a obținut 7 puncte în primele trei etape, reușind inclusiv o victorie pe terenul lui Napoli.
- Moment ireal în Champions League! A aflat la interviuri că antrenorul și-a dat demisia: „Ce vrei să spui?!”
- Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos
- Bayern – Bodo/Glimt 5-0 și Man. United – Sabah 4-0. Spectacol total și în Como – Leipzig. Toate rezultatele serii
- Harry Kane, bornă impresionantă după golul din Champions League. Cifre fabuloase pentru starul lui Bayern
- Decizie şoc în Champions League! Antrenorul lui Fenerbahce şi-a dat demisia după remiza cu AS Roma: „Nu mă mai întorc niciodată”































