Jurgen Klopp a anunţat joi un lot format din 44 de jucători, inclusiv 16 debutanţi în naţionala de fotbal a Germaniei, pentru primele sale convocări în calitate de selecţioner al Mannschaft şi primele sale patru meciuri în această funcţie, din Liga Naţiunilor, informează AFP.
După eliminarea lamentabilă din şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale în faţa Paraguayului (1-1 după prelungiri, 2-4 la loviturile de departajare), Julian Nagelsmann a demisionat din funcţia de selecţioner, iar Jurgen Klopp a fost numit în locul său.
Decizia unică luată de Jurgen Klopp înainte de primele meciuri pe banca Germaniei
Klopp a alcătuit două liste pentru lunga fereastră internaţională de trei săptămâni dintre sfârşitului lunii septembrie şi începutul lunii octombrie, dedicată Ligii Naţiunilor: una pentru primele două meciuri, la Amsterdam, împotriva Olandei (24 septembrie), şi la Augsburg, împotriva Greciei (27 septembrie), şi o alta pentru următoarele două partide, la Munchen, împotriva Serbiei (1 octombrie), şi la Salonic, împotriva Greciei (4 octombrie).
„Mi-a plăcut să întocmesc această listă. Am descoperit multe talente. Vreau să cunosc cât mai mulţi jucători posibil”, a explicat Klopp, care purta o şapcă în culorile Germaniei, inscripţionată cu mesajul „Unul din 83 de milioane”.
El a anunţat că portarul său titular va fi Marc-Andre ter Stegen (34 de ani), care joacă la Ajax Amsterdam. „O echipă are nevoie de stabilitate şi de o coloană vertebrală. Iar odată ce coloana vertebrală este stabilizată, poţi fi creativ şi puţin nebun”, a remarcat tehnicianul.
Fostul antrenor de succes al echipelor Mainz, Borussia Dortmund şi Liverpool a confirmat că Joshua Kimmich (31 de ani) va fi căpitanul echipei. Totuşi, jucătorul lui Bayern va evolua din nou la mijlocul terenului, aşa cum o face la Munchen, în timp ce Nagelsmann îl folosise ca fundaş dreapta la Cupa Mondială din America de Nord şi la EURO 2024, turneu găzduit chiar de Germania.
Printre cei 16 jucători convocaţi în premieră se numără patru de la Freiburg, finalistă a Europa League în sezonul trecut şi lider al Bundesligii după trei etape.
Componenţa grupului de 44 de jucători al Germaniei
Meciurile Olanda – Germania şi Germania – Grecia
- Portari: Finn Dahmen (Augsburg), Alexander Nubel (Beşiktaş/Turcia), Marc-Andre ter Stegen (Ajax Amsterdam/Olanda);
- Fundaşi: Hennes Behrens (Augsburg), Yann-Aurel Bisseck (Inter Milano/Italia), Nathaniel Brown (Bayern Munchen), Max Rosenfelder (Freiburg), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munchen), Philipp Treu (Freiburg), Josha Vagnoman (Stuttgart);
- Mijlocaşi: Nadiem Amiri (Mainz), Bambase Conte (Hoffenheim), Yannik Engelhardt (Freiburg), Chris Fuhrich (Stuttgart), Serge Gnabry (Bayern Munchen), Lennart Karl (Bayern Munchen), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Kevin Schade (Brentford/Anglia), Anton Stach (Leeds United/Anglia);
- Atacanţi: Younes Ebnoutalib (Eintracht Frankfurt), Kai Havertz (Arsenal/Anglia).
Meciurile Germania – Serbia şi Grecia – Germania
- Portari: Noah Atubolu (Eintracht Frankfurt), Finn Dahmen (Augsburg), Jonas Urbig (Bayern Munchen);
- Fundaşi: Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Ridle Baku (RB Leipzig), Finn Jeltsch (Stuttgart), Maximilian Mittelstaedt (Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Malick Thiaw (Newcastle/Anglia);
- Mijlocaşi: Karim Adeyemi (FC Barcelona/Spania), Mika Baur (Celtic Glasgow/Scoţia), Tom Bischof (Bayern Munchen), Said El Mala (FC Koln), Brajan Gruda (RB Leipzig), Vitaly Janelt (Brentford/Anglia), Felix Keidel (Elversberg), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Derry Scherhant (Freiburg), Florian Wirtz (Liverpool/Anglia);
- Atacanţi: Jonathan Burkardt (Eintracht Frankfurt), Nick Woltemade (Juventus Torino/Italia).
- Starul Suediei, veste groaznică înaintea meciurilor cu România! E suspect de ruptură de ligamente încrucişate
- Emoţii pentru Gică Hagi, înaintea debutului în Nations League! Probleme medicale pentru titularul naţionalei României
- Cuvântul care l-a scos din sărite pe Gică Hagi la conferința de presă: „Eu nu am pomenit niciodată acest lucru!”
- Absență uriașă din lotul Suediei pentru meciurile cu România! Omul cu cel mai frumos gol al nordicilor la Mondial nu va juca
- Gică Hagi, conferință de presă înaintea meciurilor din Liga Națiunilor: „Trebuie să avem mentalitate de învingători”


































