Laurenţiu Reghecamapf (51 de ani) va deveni în zilele următoare noul antrenor de la FCSB, după ce se va despărţi de Esperance Tunis, şi deja i-a făcut o promisiune uriaşă lui Gigi Becali, aceea că va duce echipa în grupă principală din Champions League, chiar în sezonul viitor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB e acum pe locul 10, la 11 puncte de liderul Dinamo, după primele 10 etape disputate din Liga 1. Dar dacă Reghe îşi va realiza obiectivul de mai sus, el va încasa un milion de euro de la Becali. Dar la clubul lui Becali vor ajunge zeci de milioane  de euro.

Gigi Becali: „Reghecampf are prime de un milion de euro”

”S-a stabilit tot! Mai mult l-au interesat primele. Are salariu mic și prime mari. Ajunge la un milion (n.r. de euro), cu prima de Champions League. El a zis că în zece etape e pe primul loc și titlul îl ia la pas.

Și la anul suntem în Champions League. Eu acum reproduc ce a zis el. În faza principală, da! De ce să nu-l cred?”, a declarat Gigi Becali, citat de digisport.ro.

Cum l-a ales Becali pe Reghecampf

Becali a dezvăluit că a fost impresionat de faptul că suporterii FCSB-ului au cântat şi la 0-5 cu Craiova, aşa că l-a sunat pe liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustaţă. Mustaţă i-a dat două variante: Reghecampf sau Mirel Rădoi.

Având în vedere că Mirel Rădoi nu i-a răspuns la telefon, Becali l-a sunat pe Laurenţiu Reghecampf şi s-a înţeles cu acesta.

Reghecampf, la al treilea mandat

Reghe va fi la al treilea mandat al său pe banca echipei patronate de Gigi Becali. În 2012, Laurenţiu Reghecampf era numit pentru prima dată antrenor la FCSB, iar tehnicianul termina contractul cu echipa după doi ani, când pleca în Arabia Saudită, la Al-Hilal, pe un salariu uriaş, de 2,5 milioane de dolari pe an. El a reuşit să câştige de două ori campionatul, cucerind şi o Supercupă a României.

Totuşi, cea mai importantă performanţă a fost calificarea în optimile Europa League. Acolo a fost dubla celebră cu Chelsea, care a dus la o victorie a bucureştenilor, pe teren propriu, 1-0, şi un eşec la retur, 1-3, care a adus calificarea londonezilor în faza următoare a competiţiei.

Aventura în zona arabă nu a durat foarte mult, iar în decembrie 2015, Laurenţiu Reghecampf era din nou chemat de Gigi Becali să o antreneze pe FCSB. De data aceasta nu a mai fost un mandat la fel de reuşit, s-a încheiat cu două clasări pe locul 2, în spatele celor de la Astra Giurgiu, echipă antrenată atunci de Marius Şumudică, şi în spatele lui Viitorul Constanţa, pregătită de Gică Hagi.

Singurul trofeu pe care Reghecampf l-a cucerit la al doilea mandat la FCSB a fost Cupa Ligii, în 2016. De altfel, diferenţa de reuşite dintre cele două perioade ale sale pe banca trupei bucureştene este vizibilă din mai multe puncte de vedere.

103 meciuri a avut Reghecampf la FCSB în primul mandat, cu o medie de 2,10 puncte câştigate pe partidă.

73 de meciuri a avut Reghecampf la FCSB în al doilea mandat, cu o medie de 1,79 puncte pe meci.