„Va fi foarte greu”. A aflat că Edi Iordănescu e dorit pe banca naţionalei şi a răbufnit
Edi Iordănescu (48 de ani) e aproape de revenire pe bancă. Fostul selecţioner al României este dorit de naţionala Bulgariei, rămasă fără tehnician după demiterea lui Aleksandar Dimitrov.
Edi Iordănescu este unul dintre antrenorii doriţi de bulgari pe banca naţionalei. Acesta se luptă cu Sylvinho, fostul fundaş stânga al Braziliei, ultima dată selecţioner al Albaniei, pentru postul de selecţioner al Bulgariei.
Reacţie dură după ce a aflat că Edi Iordănescu e dorit pe banca naţionalei Bulgariei
Despre viitorul selecţioner al Bulgariei a oferit declaraţii şi Aleksandar Stankov, fost selecţioner al Bulgariei U21. Acesta a transmis un mesaj dur şi a subliniat că un tehnician bulgar ar trebui să fie luat în calcul de Federaţie, şi nu unul străin.
De asemenea, Stankov nu crede că viitorul selecţioner poate schimba faţa naţionalei. Bulgaria a suferit două înfrângeri în cele patru meciuri din Liga Naţiunilor, cu Luxemburg şi Islanda. Bulgarii au remizat cu Estonia şi şi-au luat ulterior revanşa în faţa Luxemburgului, scor 2-0.
„Nu e vorba de Iordănescu. Oricărui vine îi va fi foarte greu să facă ceva de-a dreptul semnificativ. Am văzut ce înseamnă să experimentezi la echipa națională.
Lucrurile ar arăta mult mai bine cu un antrenor mai bun și mai calificat decât cel precedent, dar sunt convins că nu s-ar schimba multe. Cum am putea să facem dintr-odată ceva pozitiv?
Pentru mine, un bulgar ar trebui să fie antrenorul echipei naționale. Nu vreau să dau nume, sunt destui antrenori buni care sunt liberi în Bulgaria. Lăsați-i pe cei responsabili să se gândească la acest lucru, asta dacă au capacitatea să gândească„, a declarat Aleksandar Stankov, conform presei din Bulgaria.