Kimi Antonlli este din ce în ce mai aproape de titlul mondial din Formula 1. Înaintea Marelui Premiu de la Singapore, pilotul italian este pe primul loc în clasament, cu 320 de puncte. El este urmat de coechipierul său, George Russell, care are 236 de puncte. Podiumul este completat în acest momnt de Lewis Hamilton, cu 214 puncte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Matematic, cinci piloţi care se află în spatele lui Kimi Antonelli mai au şanse să obţină titlul mondial în „Marele Circ”. Este vorba de George Russell, Lewis Hamilton, Lando Norris, Charles Leclerc şi Max Verstappen. Realistic, şansele lor sunt extrem de mici.

Kimi Antonelli poate deveni campion mondial cel mai devreme la Marele Premiu al Statelor Unite

În acest moment, Kimi Antonelli are un avans de 84 de puncte în faţa lui George Russell în clasamentul piloţilor, după 16 etape disputate din acest sezon de Formula 1, în timp ce Lewis Hamilton este la 106 puncte în spatele italianului. În total au mai rămas şapte Grand Prix-uri în acest sezon. În acest weekend vom avea şi ultimul sprin al anului, ceea ce înseamnă că mai sunt în joc 183 de puncte.

La cum arată acum situaţia din clasament, Kimi Antonelli poate deveni campion mondial în etapa cu numărul 18, din Statele Unite ale Americii, de pe COTA. Italianul trebuie să obţină în Grand Prix-ul de la Singapore cu cel puţin 16 puncte mai mult decât George Russell, fie că vorbim de sprint sau de cursa principală.

Astfel, distanţa de Russell ar ajunge la cel puţin 100 de puncte, înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite. Acolo, Kimi Antonelli va trebui să câştige cursa de la Austin, în timp ce Russell trebuie să încheie cursa cu zero puncte, pentru a avea încă din Texas noul campion mondial.

Cei de la Formula 1 au făcut şi un calcul ţinând cont de media rezultatelor obţinute de cei doi piloţi Mercedes în acest sezon. Astfel, dacă se menţine această tendinţă, cu Antonelli pe locul 1 şi cu Russell în zona locurilor 3-4, atunci Antonelli ar urma să devină campion mondial în etapa cu numărul 19, când va avea loc Marele Premiu al Mexicului.

Cu toate acestea, cel puţin în ceea ce priveşte declaraţiile, Kimi Antonelli a avut un mesaj clar în privinţa calculelor pentru titlu: „Exact asta nu vreau să fac”, a spus italianul de 20 de ani.

Piloţii se pregătesc pentru Marele Premiu de la Singapore. Cursa va fi duminică, de la 14:45, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Programul Marelui Premiu de la Singapore

Vineri

  • 11:30: Antrenament 1 (AntenaPLAY)
  • 15:30: Calificări sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)

Sâmbătă

  • 11:45: Cursa de sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
  • 16:00: Calificări (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)

Duminică

  • 14:45: Cursă (Antena 1 şi AntenaPLAY)