"Nu m-am retras oficial până acum pentru că nu am vrut s-o fac niciodată în modul ăsta. Nu voiam s-o fac oficial, pentru că ţin foarte mult la echipa naţională şi nu aş putea să spun că nu mai am dorința de a veni.
Am avut şi nişte probleme personale, care mi-au întărit ideea de a sta mai mult aproape de familie. Am văzut ce a declarat şi Mirel. Ce zice el acolo nu e complet. A încercat o abordare mai în forţă şi nu cred că e cazul cu mine. Aş fi vrut să se spună exact ce am discutat. Pentru mine a fost o decizie grea, dar o gândeam de foarte mult timp", a spus Pantilimon, pentru TelekomSport.
Mirel Rădoi l-a taxat pe Costel Pantilimon
Mirel Rădoi a răbufnit la adresa anumitor jucători, cu două luni în urmă. Printre ei, se afla şi Costel Pantilimon, portarul lui Denizlispor.
”Pentru că am avut o abordare cu antrenorul de portari. Noi am vorbit de principiile de joc, am ținut ca antrenorul cu portarii să trimită convocările către portarii pe care îi aveam în vedere. Acolo a intervenit ceva, că n-ar fi fost sunat direct de mine, o chestie de genul ăsta. Atunci, dacă încearcă astfel de discuții…
I-am spus antrenorului cu portarii că nu am cum să sun toți cei 50-60 de jucători, pe fiecare în parte. Asta ar înseamna că facem telefonul fără fir, iar eu nu voi face altceva decât să stau drepți în fața jucătorilor. Cine vrea să vină, e binevenit. Cine are atfel de discuții și de nemulțumiri, să rămână la echipa de club”, spunea Rădoi.
- Jucătorul avea 27 de selecţii la echipa naţională
- El a debutat pentru tricolori, în 2008
- Franța - Senegal e marți, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Argentina - Algeria e miercuri noaptea, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF
- Jucătorul României care a făcut senzaţie la EURO 2024 şi-a anunţat retragerea: “Fotbalul mi-a dat totul”
- Dezastru pentru naţionala România prevestit înainte de Cupa Mondială: “O să dispărem altfel”































