Dani Coman i-a decis viitorul lui Bogdan Andone, după ce FC Argeş a ajuns pe locul 13 în Liga 1!
Preşedintele lui FC Argeş, Dani Coman (47 de ani), a anunţat ce se întâmplă cu Bogdan Andone (51 de ani), după ce antrenorul a fost învins de cumnatul său, Marius Şumudică (55 de ani), în FC Argeş – CFR Cluj 0-1.
În urma acestui rezultat, FC Argeş, care sezonul trecut a evoluat în play-off, a ajuns doar pe locul 13 în Liga 1, cu numai 11 puncte!
Dani Coman: „Bogdan Andone şi staff-ul au susţinerea mea totală”
„Nu mi-am pierdut speranța! Am încredere în jucători, antrenorii au susținerea mea. Bogdan Andone are susținerea mea totală, pentru că eu nu uit unde era clubul acesta acum doi ani de zile și unde este în momentul de față. Iar ceea ce am trăit noi în ultimii doi ani i se datorează în mare măsură lui Bogdan și staff-ului pe care-l are. Eu nu uit aceste lucruri!
Este adevărat că nu suntem într-un moment bun, dar au susținerea mea totală.
(n.r: Ce ați discutat cu Bogdan Andone după meciul cu CFR Cluj?) Era dezamăgit și el, nu-și explică faptul că nu reușim să dăm goluri. Dacă ești corect cu fotbalul și cu viața, ele te vor răsplăti! Iar noi suntem corecți, vom munci în continuare și sunt convins că fotbalul ne va răsplăti”, a declarat Dani Coman pentru gsp.ro.
După ce l-a învins în meciul dintre FC Argeş şi CFR Cluj, singurul gol al partidei fiind marcat de Anton Kresic, în minutul 58, Marius Şumudică l-a lăudat la scenă deschisă pe cumnatul său.
Şumudică a spus că ce a realizat Bogdan Andone la FC Botoşani şi FC Argeş este ceva extraordinar. „Vă spun sincer, dacă se duceau Klopp, Mourinho și Guardiola la un loc, nimeni nu salva Botoșani în acel an. El (n.r: Bogdan Andone) a reușit să o salveze”, spunea Şumudică la conferinţa de presă.