Laurenţiu Reghecampf (51 de ani) a scăpat de orice sancţiune în cazul plângerii făcute de Universitatea Craiova. Craiova reclama faptul că Reghecampf nu a plătit datoria de 150.000 de euro în timpul regulamentar, de 2 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Reghecampf risca excluderea din fotbalul românesc în acest caz, dar nu a primit nicio sancţiune, cazul Craiovei fiind respins.

Universitatea Craiova nu va contesta decizia luată în cazul lui Laurenţiu Reghecampf

Potrivit fanatik.ro, Universitatea Craiova a decis să nu facă apel la decizia luată de Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF. Craiova nu merge la Comisia de Apel şi nu va face plângere în acest caz nici la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Datoria de 150.000 de euro a fost plătită de Gigi Becali (68 de ani), după ce patronul FCSB-ului s-a înţeles cu Reghecampf pentru ca acesta să preia echipa. Craiova cerea şi plata unor penalităţi de întârziere de 17.000 de euro.

Reghecampf a stat pe bancă la debutul său în acest al treilea mandat la FCSB, primind o dispensă din partea LPF. FCSB a câştigat la limită, cu 1-0, printr-un gol marcat de Stoian.

Pentru FCSB urmează un duel din deplasare cu Voluntari, care se va disputa luni, 19 octombrie, de la ora 21:00, apoi derby-ul cu Rapid de acasă, care se va disputa sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00.