Daniel Pancu, mesaj subtil pentru Dan Şucu, după Universitatea Craiova – Getafe 1-1: „Sunt la zeci de ani în faţa Rapidului”
Daniel Pancu, antrenorul celor de la Rapid, a urmărit meciul celor de la Universitatea Craiova, din prima etapă a fazei principale Conference League. Campioana României a remizat cu Getafe, scor 1-1. Assad Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 59, dar Gudelj a restabilit egalitatea cu o execuţie superbă, în minutul 81.
Antrenorul celor de la Rapid a lăudat jocul echipei lui Filipe Coelho de joi seară şi consideră că formaţia din Giuleşti mai are mult până când va ajunge la nivelul oltenilor. Pancu o consideră cea mai bună echipă din România pe Universitatea Craiova şi a transmis un mesaj subtil pentru conducerea propriei sale echipe: investiţiile aduc performanţă.
Daniel Pancu, mesaj subtil pentru Dan Şucu, după Universitatea Craiova – Getafe 1-1
„Craiova a făcut un joc foarte bun. O echipă foarte bună, omogenă, plină de valoare, foarte bine organizată. Câştigă de la joc la joc european, ceea ce noi în România nu avem cum, decât în nişte jocuri amicale. Am spus-o şi mă repet. Este foarte mult în faţa noastră.
Nu ştiu în faţa lui Dinamo sau FCSB, dacă se simt, dar în faţa Rapidului sunt la zeci de ani. Pentru că sunt zeci de ani de când investesc acolo şi au şi câştigat trofee”, a declarat Daniel Pancu, la conferinţa de presă dinaintea meciului Rapid – Corvinul.
Rapid se află pe locul 2 în Liga 1, cu 24 de puncte, la 2 puncte în spatele liderului Dinamo şi la un punct deasupra Universităţii Craiova, echipa de pe locul 3. După meciul de sâmbătă cu Corvinul, din Giuleşti, echipa lui Daniel Pancu va merge pe Arena Naţională, pentru derby-ul cu FCSB.
Universitatea Craiova mai are de disputat cinci meciuri în Conference League. Săptămâna viitoare va merge în Andorra, pentru meciul cu Inter Escaldes. Apoi, oltenii vor juca cu Egantia (acasă), Brighton (deplasare), Kairat Almaty (deplasare) și FC Copenhaga (acasă). Până la un nou meci european, oltenii vor juca pe teren propriu cu Farul, duminică seară.