Dani Carvajal nu s-a mai abținut când a auzit întrebarea despre Real Madrid: „Nu vreau să fiu nesimțit, dar …”
Dani Carvajala a semnat săptămâna aceasta cu noua sa echipă, Getafe, și a fost prezentat oficial.
Getafe este doar al treilea club la care joacă Dani Carvajal în carieră. El a evoluat la Bayer Leverkusen în sezonul 2012/2013, înainte să revină la Real Madrid și să câștige 27 de trofee majore, inclusiv UEFA Champions League de șase ori.
Carvajal, salariu mult mai mic
În prima conferință de presă după venirea la Getafe, Carvajal a explicat de ce a acceptat oferta lui Getafe.
„Va fi o experiență pozitivă. Nu mă gândesc să fac o evaluare la finalul sezonului. Este un proiect care mă motivează foarte mult. Pentru mine, competiția face parte din ADN-ul meu. Sunt acasă, sunt la Madrid, orașul în care am crescut. Toți factorii sunt favorabili. Pot contribui cu experiența mea, cu modul meu de a juca și cu felul în care mă implic în grup. Nu știu dacă obiectivele vor fi îndeplinite, nu avem de unde să știm, dar muncim pentru asta. Trebuie să iei lucrurile zi de zi și să fii calm, pentru că ai luat cea mai bună decizie.
(Nr. Despre relația cu noul antrenor, Jose Bordalas) Foarte bine, am stat de vorbă și am discutat despre ceea ce ne dorim de la echipă. Este un antrenor care scoate ce este mai bun din jucători. Îmi place foarte mult, avem aceeași mentalitate de a merge înainte, de a continua să muncim, iar eu nu voi avea nicio problemă cu el” a spus Dani Carvajal despre noua echipă.
Atmosfera relaxată de la conferință s-a schimbat în momentul în care discuția a ajuns la bani. Asta după ce au apărut informații în presa din Spania că Dani Carvajal a acceptat o reducere salarială de 90% față de Real Madrid pentru a semna cu Getafe. Întrebat de elementul financiar, Carvajal a spus clar că provocarea sportivă e cea mai importantă.
„Nu vreau să fiu nesimțit, dar oricine mă cunoaște știe că implicarea mea aici este maximă, fie că joc pentru Madrid, fie că fac o omletă. Fac totul cu pasiune, acesta este modul meu de a înțelege viața. Din punct de vedere financiar, nu este contractul vieții mele. Dar nu a trebuit să fac niciun efort, totul a fost foarte ușor. Getafe a îndeplinit toate condițiile. Getafe cu participarea în competițiile europene și cu stadionul este un proiect care mi se potrivește perfect” a încheiat jucătorul de 34 de ani.