Daniel Pancu a spus unde a câştigat Rapid meciul cu Corvinul. Mesaj clar înainte de derby-ul cu FCSB
Rapidul şi Daniel Pancu au ajuns la cinci victorii consecutive în Liga 1. Giuleştenii au câştigat cu 2-0 meciul din etapa a 12-a cu Corvinul Hunedoara, după dubla lui Alex Dobre, din repriza a doua.
Pancu a avut primele reacţii după duelul care a readus-o pe Rapid la două puncte în spatele liderului Dinamo. Atacantul său, Alex Dobre, şi-a revenit exact când era nevoie de el şi a marcat primele goluri din august până acum. Pancu speră că o va face şi în derby-ul cu FCSB, din etapa viitoare.
Daniel Pancu, declaraţii după Rapid – Corvinul 2-0
„A fost exact jocul la care mă aşteptam. Obiectivul era să nu primim gol, de marcat singur o făceam. Au fost multe momente nereuşite în prima repriză. Am construit cu fundaşii laterali foarte jos. Am schimbat la pauză modul de a construi şi mutarea câştigătoare a fost că am împins fundaşii laterali la nivelul liniilor defensive.
E forte important să marcheze atacanţii pentru încredere. Calitatea nostră invididuală o ştie toată lumea. Jucătorii pot fi oricând decisivi pentru echipă. De 10 etape spun lucrul ăsta. Până să jucăm un fotbal cursiv probabil că durează. Jucătorii abia se cunosc între ei, suntem intr-un moment bun, vrem să-l menţinem şi să continuăm să ne antrenăm cu zâmbetul pe buze.
E foarte minunat meciul ăsta cu FCSB, pentru toată lumea, cel mai aşteptat meci pentru suporterii nostri, suntem într-un moment bun. Avem o săptămână în faţă, ei joacă luni. Vom avea parte de un adversar bun, e o echipă cu multă calitate. Vrem să fie un spectacol şi Rapid să fie câştigătoare. Suntem la fotbal, dacă vrem să fim sus trebuie să îi batem pe cei mai buni”, a spus Pancu, citat de digisport.ro.
FCSB – Rapid se va disputa sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, în cadrul etapei a 13-a a Ligii 1.
Rapid – Corvinul 2-0
Rapid a fost decisă să rămână în plasa liderului Dinamo şi a avut prima ocazie din meciul cu hunedorenii în minutul 6, la şutul lui Alex Dobre, reţinut de Codruţ Sandu.
Patru minute mai târziu însă tribunele din Giuleşti au amuţit, la golul lui Pîrvulescu. Reuşita jucătorului de la Corvinul a fost anulată din cauza unei poziţii de ofsaid, dar Pîrvulescu a insistat şi a mai produs pericol la poarta gazdelor, în minutul 14. Alex Dobre l-a pus la încercare pe Codruţ Sandu, în minutul 34, pentru ca un minut mai târziu elevii lui Pancu să aibă şi ei un gol anulat, la Kamara, tot pentru ofsaid.
Rapid a primit penalty, după un fault al lui Neacşa la Onea, iar Alex Dobre a transformat fără emoţii în minutul 61. Hunedorenii nu au renunţat la luptă şi Gillard a trimis peste poartă, din careu, dar cei care au marcat au fost tot giuleştenii, prin Alex Dobre, care a reuşit dubla şi a dus scorul la 2-0. Gillard a şutat în bară, în minutul 83, apoi Ungureanu a intervenit la mingea trimisă de Fabry, în minutul 88, şi Rapid – Corvinul s-a terminat 2-0.
Echipa lui Pancu şi-a asigurat locul secund, cu 27 de puncte, fiind la două puncte de liderul Dinamo. Corvinul e pe locul 7, având 16 puncte.